“S-a discutat despre varianta ca Arafat să revină în minister, iar acesta a spus că este de acord, dar pe aceeaşi poziţie deţinută anterior, de subsecretar de stat. Decizia finală aparţine premierului”, au arătat sursele. La discuţia de la Palatul Victoria nu a fost prezent ministrul Sănătăţii. “Domnul Arafat îşi va relua postul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii”, a declarat Emil Boc. “Existând o voinţă din ambele părţi, cred că profesioniştii e bine să îşi facă datoria. A existat o discuţie inclusiv cu preşedintele pe această temă”, a declarat premierul. Premierul a precizat totodată că medicul Andrei Georgescu, care a preluat postul de subsecretar de stat, va reveni la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Premierul a arătat că Arafat va lucra inclusiv la proiectul noii legi a sănătăţii, fiind un expert în domeniu.
Locale
Politica
Marţi, 17 Ianuarie 2012
Raed Arafat se reîntoarce la Ministerul Sănătăţii
Premierul Emil Boc şi Raed Arafat au discutat, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior demisiei, acesta fiind de acord cu revenirea în Ministerul Sănătăţii, decizie care aparţine premierului, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Login to post comments
Online
Avem 79 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










