Vineri, 14 Octombrie 2011

UDMR propune reducerea numărului senatorilor

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a propus în coaliţie reducerea numărului senatorilor, astfel încât fiecare judeţ să aibă doi senatori, iar fiecare sector al Capitalei – unul, numărul membrilor Senatului urmând să ajungă astfel la mai puţin de o sută.

Kelemen Hunor a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care coaliţia guvernamentală decide comasarea alegerilor de anul viitor aceasta va trebui însoţită de actul normativ care să prevadă un nou sistem de vot pentru alegerile parlamentare. “În coaliţie am avut discuţii legate de sistemul electoral şi mă bucur că cei de la PDL şi UNPR sunt de acord cu principiul sistemului proporţional. Dacă acesta e acceptat de toată lumea, rămâne de văzut care va fi soluţia concretă, dar sunt convins că vom găsi o soluţie concretă ca sistemul proporţional să funcţioneze, iar fiecare vot să fie transformat în mandat, să nu se piardă niciun vot al niciunui cetăţean. Noi susţinem un sistem mixt care ar asigura o proporţionalitate şi un echilibru şi ar asigura transformarea voturilor în mandate. Sistemul mixt înseamnă că 50-60 la sută din mandate vor fi obţinute în colegii uninominale, iar restul de pe o listă naţională. Pe lista naţională propunem doar candidaţi care au fost şi în colegiile uninominale. E un pas spre o soluţie care poate fi acceptată de toată lumea. Am mai propus o schimbare la nivelul Senatului, în sensul reducerii numărului senatorilor. Fiecare judeţ să aibă doi senatori şi fiecare sector al Capitalei unul, vom avea astfel un Senat sub o sută de membri, care ar reflecta o gândire spre viitor. Pentru Senat putem accepta alegeri uninominale în colegii, fără listă naţională”, a explicat Kelemen Hunor.
El a precizat că, la Camera Deputaţilor, UDMR a propus să rămână acelaşi număr de deputaţi şi sistem mixt “pentru o compensare”. Liderul Uniunii a subliniat că nu crede că va fi luată, mai devreme de 10-12 zile, o decizie legată de viitorul sistem de vot, dar a spus că speră ca până la sfârşitul lunii octombrie decizia să fie luată, “pentru a avea timp în noiembrie-decembrie să fie pregătită şi legislaţia aferentă”. “Comasarea alegerilor trebuie să meargă cu sistemul electoral regândit”, a menţionat preşedintele UDMR. În ceea ce priveşte atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului, Kelemen Hunor a spus că acestea trebuie să fie separate, lucru care se poate face doar prin amendarea Constituţiei. Preşedintele UDMR a mai spus că în coaliţie nu s-a discutat despre pragul electoral şi a precizat că Uniunea “nu a avut nicio propunere privind reducerea pragului”.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro