Luni, 22 August 2011

Udrea: Nimeni în România nu are o mai mare cunoaştere a metodelor de fraudare a alegerilor decât PSD

Evalueaza
(0 voturi)
Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, luni, că rezultatul alegerilor parţiale din Maramureş şi Neamţ reprezintă "o mare victorie pentru PDL" şi a susţinut că "nimeni în România nu are o mai mare cunoaştere a metodelor de fraudare a alegerilor decât PSD".

" Este o mare victorie pentru PDL, în primul rând că a câştigat în colegii PSD. Deci, locurile pentru care s-a candidat au fost ocupate de parlamentari ai PSD, iar victoria PDL la Neamţ şi scorul foarte bun la Maramureş arată că sondajele pe care le tot arată USL sunt incorecte şi sunt făcute pentru moralul membrilor lor", a declarat Elena Udrea înaintea şedinţei BPN al PDL.

Referindu-se la acuzaţiile de fraudă formulate de PSD la adresa PDL, Elena Udrea a declarat că, dacă spunea PNŢCD despre fraudarea alegerilor, "era de luat în seamă".

"Le-aş răspunde că nimeni în România nu are o mai mare cunoaştere a metodelor de fraudare a alegerilor decât PSD . Dacă spunea PNŢCD despre fraudarea alegerilor era de luat în seamă, aşa, săptămâna trecută dumneavoastră arătaţi cum se dansa, cum se mâncau mici la întâlnirea cu Victor Ponta şi Crin Antonescu", a adăugat Udrea.

Ea a apreciat că, dacă se vorbeşte despre încălcarea regulilor în derularea alegerilor, "primii care trebuie acuzaţi sunt chiar cei de la USL".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, după închiderea votului la alegerile parţiale, că PDL a apelat la o campanie bazată pe mită electorală, şantaj şi fapte ilegale.

Candidatul PDL Adrian Rădulescu a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 6 Neamţ, conform rezultatelor oficiale finale comunicate, luni dimineaţa, de către Biroul Electoral de circumscripţie Neamţ.

După numărarea voturilor din cele 82 de secţii de votare, Adrian Rădulescu a întrunit 54,95 % dintre opţiuni (17.186 de voturi) în timp ce contracandidatul său, Liviu Harbuz (PDL) a primit 14.089 voturi (45,05 dintre opţiuni), a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de circumscripţie Neamţ, Constantin Chiriac.

Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 2 Maramureş, conform rezultatelor oficiale finale comunicate, în noaptea de duminică spre luni de către Biroul Electoral de circumscripţie Maramureş.

După numărarea voturilor din cele 79 de secţii de votare, Florin Tătaru a întrunit 42,67% dintre opţiuni (9433 de voturi) fiind urmat de Mariana Popa (PDL) cu 35,48% dintre opţiuni (7845 de voturi). Candidatul PER a primit 4338 voturi (19,62%) şi cel al PRM a primit 493 de voturi (2,23%).

 

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro