Joi, 28 Aprilie 2011

Un mehedinţean a fost amendat cu 200 de lei după ce l-a huiduit pe Boc

Evalueaza
(0 voturi)
Un bărbat din Drobeta Turnu Severin a fost amendat, joi, de jandarmi, cu 200 de lei, pentru tulburarea liniştii publice, după ce a scandat mai multe lozinci împotriva Guvernului Boc.

Incidentul a avut loc în timp ce premierul se afla la Palatul Administrativ, la o întâlnire cu autorităţile locale. Faptul că şi-a strigat nemulţumirile l-a costat pe bărbat 200 de lei, amendă dată de Jandarmerie. Premierul a fost prost primit şi în localitatea Ciochiuţa, din Mehedinţi, unde se afla pentru a inaugura un pasaj peste calea ferată. “Ruşine! Aţi înfundat ţara, domnule premier!”, i-au strigat oamenii. Răbdarea premierului în faţa nemulţumirilor oamenilor a fost de scurtă durată, însă. “N-avem vreme de poveşti”, i-a repezit premierul pe nemulţumiţi. Acesta este al doilea incident “neplăcut” pe care premierul a fost nevoit să-l depăşească, de la începutul săptămânii. Prezent, miercuri, la Râmnicu Vâlcea, unde se desfăşura şedinţa pentru susţinerea sa în lupta pentru şefia PDL, Emil Boc a avut parte de o primire neaşteptată. În loc să-l încurajeze, zeci de oameni prezenţi la eveniment au început să-l huiduie.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro