Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a afirmat că declaraţia şefului statului potrivit căreia “România plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în zona Euro” este “un mesaj de campanie electorală pentru PDL”. “Preşedintele Băsescu se salvează întotdeauna dând vina pe europeni. Este un mesaj de campanie electorală pentru PDL. Preşedintele Băsescu a mers în ultimii ani în Europa fără să aibă un mandat de la Parlament şi de la cetăţenii săi. A luat decizii împotriva cetăţenilor, care vor afecta în următorii ani România, fără ca cineva să ştie”, a spus Zgonea. El a afirmat că preşedintele ar fi trebuit să ceară mandat de la Parlament înainte de a merge să negocieze politici publice europene, însă “nu-l interesează acest lucru”, deşi lideri politici europeni importanţi, precum Angela Merkel sau Nicholas Sarkozy, fac acest lucru. “Niciodată Boc sau Băsescu nu au luat un mandat de la Parlamentul României, conform Constituţiei, pentru ceea ce fac acolo. Doamna Merkel, domnul Sarkozy se duc în faţa Parlamentului şi cer un mandat pe politici publice europene, domnul Băsescu nu face acest lucru. Nu-l interesează, el ştie ce e mai bine pentru noi toţi. Noi suntem reprezentanţii cetăţenilor şi putem să îi dăm un mandat între anumite limite în care să negocieze punctul de vedere al României la masa europeană”, a spus Zgonea.
Deputatul PSD a adăugat că Traian Băsescu a declarat lucruri elementare, precum acela că interesul României este reprezentat de politicile de coeziune şi de Politica Agricolă Comună (PAC). Zgonea s-a arătat nemulţumit de modul în care preşedintele a negociat cel din urmă capitol, subliniind că în perioada 2014-2020, pe viitorul exerciţiu bugetar european, bulgarii vor primi mai mulţi bani pe PAC decât românii. “Era simplu, orice politician spunea acelaşi lucru, că interesul României sunt politicile de coeziune şi Politica Agricolă Comună, pentru că cele două politici ocupă 80 la sută din bugetul Uniunii Europene. E ca şi când eu v-aş spune că pentru mine, ca cetăţean al României, interesul meu este să învăţ alfabetul şi să ştiu cifrele. Acelaşi lucru l-a spus şi domnul Băsescu folosind nişte neologisme, gândindu-se că noi, românii, nu înţelegem. (…) În perioada 2014-2020 bulgarii vor primi mai mulţi bani pe PAC decât românii, ceea ce înseamnă că domnul Băsescu a negociat foarte bine în interesul comunităţilor de români din România, spunând că Politica Agricolă Comună este o problemă de strategie naţională zero. Şi atunci cum se poate ca Bulgaria, e o ţară mai mică decât a noastră, să primească mai mulţi bani ca subvenţie europeană decât România? Castraveţii bulgăreşti sunt mai importanţi pentru domnul Băsescu“, a conchis Zgonea.
Locale
Politica
Joi, 08 Decembrie 2011
Valeriu Zgonea: Preşedintele Băsescu se salvează întotdeauna dând vina pe europeni
Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, referindu-se la declaraţiile recente ale şefului statului, că preşedintele Traian Băsescu “se salvează întotdeauna dând vina pe europeni”.
Login to post comments
Online
Avem 49 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










