Duminică, 19 Iunie 2011

Victor Ponta: Dacă, Doamne fereşte, Băsescu desfiinţează judeţele, o să le facem la loc

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la Băile Figa, că în situaţia în care Traian Băsescu va desfiinţa judeţele actuale, atunci când va veni la putere USL le va face la loc.

“Noi, peste tot, în toate judeţele, sperăm ca în 17 iulie să avem referendum şi să decidă oamenii dacă vor să desfiinţeze Bistriţa-Năsăud sau alte judeţe. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, că în rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de muncă nu, criză, toate cele. Ştiţi cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum să mai desfiinţeze şi judeţele. Sunt o mulţime de probleme pe care oamenii le au şi sper ca pe 17 iulie să vină şi să voteze la referendum, să fie clar pentru toată lumea că judeţele trebuie să rămână”, a declarat Ponta. El a spus că Legea referendumului prevede că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială fără consultarea populaţiei, iar cei de la putere nu respectă legea. Întrebat ce se va întâmpla dacă unii preşedinţi de consilii judeţene membri PDL se vor opune organizării referedumului, Ponta a spus că aceştia se vor face de râs “cu totul”.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro