Ponta lui Franks: Sunteţi premierul României!
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, ieri, şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, că este premierul României, întrucât adevăratul premier, Emil Boc, nu are timp să se vadă cu opoziţia. “Este o veste foarte bună pentru noi pentru că aţi programat această întâlnire cu opoziţia. Vă place sau nu, noi credem că avem această întâlnire cu premierul României, de vreme ce adevăratul premier nu are timp să se vadă cu noi. Credem că este folositor pentru noi şi pentru dumneavoastră să avem această discuţie despre problemele economice şi bugetul pentru 2012“, a spus Ponta.
Majorarea salariilor şi a pensiilor, o măsură interzisă
Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat la finalul întrevederii că România se află într-o situaţie economică şi socială mai rea decât cea din 2009. “Problema de fond e că după trei ani România se află într-o situaţie mai rea decât în 2009, economică şi socială. Guvernul a ratat din nou toate ţintele asumate la începutul anului, iar promisiunile puterii pe legea pensiilor şi restituirea salariilor nu au fost ţinute. E evident eşecul acestor trei ani. România e mai prost pregătită pentru noua recesiune. Dacă în 2009 cineva vorbea de centuri de siguranţă, pentru 2012 vorbim de aceleaşi centuri”, a spus Ponta. El a precizat că USL a transmis FMI principala sa critică în legătură cu faptul că în discuţiile dintre reprezentanţii Fondului şi Guvernul român nu s-a pus problema locurilor de muncă ce ar trebui create în 2012. “Nu se creează prin măsurile preconizate în 2012 locuri de muncă. Vor fi restructurări în zona bugetară şi în companiile de stat, asta înseamnă şomaj”, a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că FMI şi-a exprimat acordul cu opoziţia în ceea ce priveşte faptul că mărirea de pensii şi salarii în al doilea semestru al anului 2012 reprezintă o măsură interzisă prin legea responsabilităţii fiscale. “Concluzia e că datele pentru 2012 pot fi prezentate într-o manieră optimistă, dar în realitate sunt foarte pesimiste. România nu va crea locuri de muncă, nu va asigura condiţii sociale şi salariale mai bune în 2012”, a spus Ponta.
Reprezentanţii USL au avut ieri o întâlnire cu delegaţia FMI, BM şi CE. La întrevedere au participat Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Eugen Nicolăescu, Daniel Chiţoiu, Daniel Constantin şi Liviu Voinea.










