Luni, 03 Octombrie 2011

Victor Ponta: Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă votul prin corespondenţă

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că reprezentanţii opoziţiei vor pleca din toate funcţiile deţinute dacă puterea va adopta Legea votului prin corespondenţă, apreciind că nu are rost nici măcar să mai candideze la viitoarele alegeri.

“Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă legea votului prin corespondenţă. Nu să mai stăm în Parlament, dar nu are rost nici să candidăm” , a spus Ponta, comentând declaraţia unui senator PNL, Cornel Popa, potrivit căreia parlamentarii opoziţiei ar trebui să demisioneze în bloc în urma numirilor recente făcute de actuala putere la o serie de instituţii controlate de Parlament. El a subliniat că rolul opoziţiei este de a monitoriza acţiunile puterii şi de a le prezenta opiniei publice.
Şi preşedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat în favoarea unor acţiuni parlamentare “radicale” ale opoziţiei, mergând până la părăsirea Parlamentului, el opinând că trebuie văzut “unde şi când” se pot face astfel de demersuri. Senatorul liberal Cornel Popa a anunţat că va propune colegilor din USL să demisioneze în bloc din ambele camere ale Parlamentului, deoarece majoritatea parlamentară “nu mai păstrează nici măcar aparenţele democraţiei”. “Voi propune colegilor din PNL şi USL ca de luni să începem o grevă parlamentară, să ne dăm demisia în bloc din acest Parlament care este tot mai lipsit de democraţie, care nu se mai sinchiseşte să păstreze nici măcar aparenţele democraţiei”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, senatorul liberal Cornel Popa, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Popa a afirmat că motivul demersului său constă în faptul că puterea “încalcă toate regulile, cutumele şi regulamentele” Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi legile care “nu-i convin, în tentativa de a-şi subordona toate instituţiile statului”. “PDL încearcă să-şi subjuge toate instituţiile statului, iar cel mai recent s-a văzut acest lucru la desemnarea reprezentanţilor în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Curtea de Conturi şi Avocatului Poporului. S-au încălcat toate cutumele, regulile şi regulamentele parlamentare, deoarece audierile în comisiile de finanţe a celor propuşi de putere s-au făcut fără cvorum şi cu toate acestea în plen au ajuns rapoarte ale comisiilor, încălcându-se chiar şi legile”, a spus Cornel Popa.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro