Luni, 15 August 2011

Victor Ponta: Udrea este substantiv comun pentru şpagă bugetară

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Suceava, că parlamentarii USL vor să fie aprobată o lege prin care să se interzică mita electorală bugetară, aceasta urmând să fie numită “Legea anti-Udrea”, arătând că Udrea este substantiv comun pentru “şpagă bugetară”.

Ponta a spus, într-o conferinţă de presă, că atunci când va avea majoritatea în Parlament USL doreşte aprobarea unei legi care să interzică traseismul politic, să interzică orice fel de mită electorală, inclusiv mita electorală bugetară. El a arătat că USL doreşte ca înainte cu trei luni de organizarea alegerilor să nu fie alocate fonduri de la bugetul de stat în localităţile unde se face campanie electorală.
Preşedintele PSD a spus că a constatat că în localităţile din colegiile din Neamţ şi Maramureş, unde se vor organiza duminică alegeri parţiale pentru funcţia de deputat, şi unde nu s-au alocat fonduri de când este la guvernare actualul Guvern, în ultimele două săptămâni s-au alocat fonduri, dar la jumătate din necesar, pentru diverse proiecte, urmând ca după alegeri, dacă rezultatul obţinut de candidaţii PDL este bun, să se acorde şi cealaltă jumătate. El consideră că astfel de situaţii sunt de neacceptat şi că trebuie ca astfel de “mită bugetară” să fie interzisă prin lege. “Se va numi legea anti-Udrea pentru că Udrea e substantiv comun pentru şpagă bugetară”, a spus Ponta.
El a mai arătat că la viitoarele alegeri PDL va acţiona prin ameninţări şi dosare pentru cine nu se supune, dar şi prin pachete şi bani pentru a cumpăra voturi. “Din discuţiile avute la Suceava ne-am dat seama că metodele pe care le vor folosi cei din PDL în alegeri sunt clare: dosare şi ameninţări pentru cine nu se supune”, a declarat Ponta. El a mai spus că cei din PDL vor încerca să cumpere voturi cu bani şi pachete şi i-a îndemnat pe oameni să ia produsele oferite de cei din PDL pentru că sunt din banii lor, dar să voteze după cum le dictează conştiinţa. Ponta a arătat că cei din PDL nu sunt filantropi şi că nu cheltuiesc din buzunarul propriu pentru cadourile electorale, ci din banii publici. “Nici Flutur, nici Pinalti, şi nici Falcă nu dau cadouri electorale din buzunarul lor. Nu sunt filantropi. Ei dau cadouri din banii luaţi de la oameni, din contractele publice”, a mai spus Victor Ponta.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro