ARAD
Sesiunea de vară a bacalaureatului a adus cele mai slabe rezultate din istorie în judeţul Arad, cu o promovabilitate de doar 36,43 la sută, înainte de contestaţii, comparativ cu 86,38 la sută în iulie 2010, în acest an existând licee cu un singur candidat promovat.
Conducerea ISJ Arad afirmă că acest rezultat este cel mai slab înregistrat vreodată în judeţ.
Pe de altă parte, în judeţ au existat licee în care un singur candidat a fost declarat promovat în această sesiune a bacalaureatului.
În iulie 2010, promovabilitatea în judeţ era de 86,38 la sută după contestaţii. Totodată, în sesiunea din toamna anului trecut, promovabilitatea a fost de 59,24 la sută.
În această sesiune a bacalaureatului, 23 candidaţi din Arad care au copiat sau care au fost prinşi cu telefoane mobile au fost eliminaţi din examene.
ARGEŞ
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 35 la sută în judeţul Argeş, iar la patru unităţi de învăţământ niciun candidat nu a obţinut medii de trecere, conform rezultatelor înainte de contestaţii, publicate, duminică, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Potrivit inspectorului şcolar general profesor Gabriel Bratu, din cele 43 de unităţi de învăţământ din judeţ, 25 înregistrează promovabilitate sub zece la sută.
"Unităţile de învăţământ unde s-a înregistrat promovabilitate zero sunt Grupul Şcolar din oraşul Ştefăneşti, unde s-au prezentat 77 de elevi la bacalaureat, toţi fiind respinşi, Grupul Şcolar Stâlpeni, cu 107 elevi respinşi, Grupul Şcolar Agricol din oraşul Costeşti, cu 110 elevi respinşi, şi Liceul Tehnic de Protecţie a Mediului din Piteşti, o unitate de învăţământ particulară unde s-au prezentat 21 de absolvenţi, toţi fiind respinşi. La Grupul Şcolar Ştefăneşti nu este o surpriză în condiţiile în care anul trecut a avut promovabilitate la bacalaureat 0,9 la sută, iar acum are zero", a declarat profesor Gabriel Bratu.
În 2010, promovabilitatea în jdeţul Argeş la examenul de bacalaureat a fost de 61,6 la sută.
BISTRIŢA-NĂSĂUD
Doar 44,19 la sută dintre elevii din Bistriţa-Năsăud care au susţinut bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie au reuşit să promoveze examenul, potrivit informaţiilor date publicităţii, duminică, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, cel mai mare procent de promovabilitate - 97,71 - s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, iar cel mai mic - 3,13 - la Grupul Şcolar de Servicii Bistriţa.
În Bistriţa-Năsăud, la sesiunea actuală a examenului de bacalaureat au participat 3.567 de elevi, patru dintre ei fiind eliminaţi pentru fraude cu fiţuici şi telefoane mobile.
CLUJ
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, în sesiunea din iunie-iulie 2011, este de 54,07 la sută în judeţul Cluj, procent mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
"În urma centralizării datelor, procentul de promovabilitate rezultat la nivelul judeţului Cluj este de 54,07. În sesiunea similară din anul şcolar precedent, procentul de promovabilitate a fost de 65", se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj.
La această sesiune de bacalaureat, în judeţul Cluj au participat 6.200 de elevi, cinci dintre ei fiind eliminaţi.
HARGHITA
Procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat înregistrat în judeţul Harghita, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 64,03, faţă de 72,08 la sută cât era anul trecut.
La sesiunea de vară a examenului de bacalaureat din judeţul Harghita s-au înscris 3.484 de candidaţi şi s-au prezentat 3.434.
Un număr de 2.199 de absolvenţi dintre cei prezentaţi au promovat examenul, 1.233 au fost respinşi, iar 50 nu s-au prezentat.
Doi candidaţi au fost eliminaţi după ce au fost prinşi copiind.
HUNEDOARA
Promovabilitatea înregistrată la examenul de bacalaureat din judeţul Hunedoara, înainte de contestaţii, este de 38,36 la sută, mai puţin de jumătate faţă de procentul înregistrat în anul 2010, când 85 la sută dintre cei care au susţinut bacalaureatul au promovat examenul.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara au anunţat, duminică, faptul că 1.939 dintre cei 5.056 de absolvenţi de liceu prezenţi la examenul de bacalaureat au promovat.
Rezultatele nu sunt finale, ele putând fi contestate de către elevii nemulţumiţi.
Un număr de 134 de absolvenţi au fost eliminaţi, cei mai mulţi de la examenul de matematică, probă la care 111 candidaţi au fost daţi afară de la centrul de examen de la Grupul Şcolar Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu, întrucât aveau foi xeroxate cu rezolvarea subiectelor.
MEHEDINŢI
Peste 70 la sută dintre elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în judeţul Mehedinţi nu au reuşit să promoveze, iar la două licee niciun candidat nu a obţinut medii de trecere.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Judeţean Şcolar (ISJ) Mehedinţi, rezultatele la sesiunea din iunie a bacalaureatului arată că din cei 3.160 de elevi care au susţinut examenul, doar 869 au reuşit să ia note între 6 şi 9,99 şi să promoveze, neexistând însă niciun elev care să obţină nota 10.
Cele mai bune rezultate le-a obţinut Colegiul Naţional "Gheorghe Ţiţeica", promovabilitatea fiind 97,39 la sută, Colegiul Naţional "Traian" cu 94,82 la sută şi Lieul de Artă "Ioan Ştefan Paulian" cu 80,76 la sută.
La polul opus se află Grupul Şcolar Agricol şi Colegiul Tehnic de Transporturi Auto, ambele din Drobeta Turnu Severin, cu promovabilitate zero.
Din cei 869 de elevi care au promovat bacalaureatul, 153 au obţinut note între 9 şi 9,99; 215 - note cuprinse între 8 şi 8,99; 264 au luat note între 7 şi 7,99, iar 237 - între 6 şi 6,99.
În judeţul Mehedinţi, la probele scrise au fost eliminaţi din sălile de examen 38 de elevi, după ce au fost prinşi copiind.
VASLUI
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din judeţul Vaslui este de 43,27 la sută, cu 17 la sută mai mică faţă de sesiunea din vara anului trecut, conform rezultatelor înainte de contestaţii, publicate, duminică, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Doar 43 la sută din cei 3.480 de candidaţi care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea din iunie-iulie 2011 au obţinut note de trecere.
Promovabilitate scăzută s-a înregistrat la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Bârlad, Grupul Şcolar Agricol Zorleni, Grupul Şcolar "Nicolae Iorga" din Negreşti, iar cea mai mare promovabilitate a fost înregistrată la Colegiul Naţional "Gheorghe Roşca Codreanu" din Bârlad - 97 la sută.
Cei mai mulţi din elevii care nu au reuşit să promoveze examenul nu au obţinut note de trecere la proba de matematică precum şi la proba de profil a unităţii de învăţământ.
În judeţul Vaslui, 17 elevi au fost eliminaţi în timpul probelor scrise.










