Duminică, 05 Iunie 2011

Cel mai dorit job din România: transportator de valori

Evalueaza
(0 voturi)
Jobul la care visează cei mai mulţi români are legătură cu banii.

Aproape 44.000 de persoane au trimis anul trecut CV-uri pentru a se angaja ca transportatori de valori în România, potrivit informaţiilor comunicate pentru Gândul de reprezentanţii portalului de recrutare www.ejobs.ro. Acesta a fost jobul cel mai atractiv după numărul candidaţilor care au aplicat, în condiţiile în care salariile pentru această profesie pleacă de la aproximativ 200 de euro. Agenţii care însoţesc transporturile de valori trebuie, printre altele, să care sacii cu valori ai clientului – de regulă, magazine – de la sau până la autoblindate, dar şi să alimenteze bancomatele. De lucru este suficient, având în vedere că în România există aproape 10.200 de ATM-uri, arată cele mai recente date publicate de Banca Naţională a României. Pentru un asemenea post, candidatul ideal trebuie să aibă cel puţin studii medii absolvite şi să dovedească integritate şi rezistenţă la stres.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro