Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, luni, că CFR Marfă a început în 8 aprilie notificarea organizaţiilor sindicale şi a Inspecţiei Muncii privind disponibilizările. Măntescu a precizat că administraţia este obligată să aştepte zece zile calendaristice ca reprezentanţii angajaţilor să trimită măsuri pentru evitarea acestor disponibilizări şi maximum 30 de zile răspuns de la IT, după care încep să fie date preavizele. Liderul sindical a adăugat că aşteaptă în această săptămână să fie convocaţi de administraţie pentru a discuta măsurile de protecţie pentru cei disponibilizaţi.”Am convenit iniţial că se dau câte şase salarii minime pe economie pentru fiecare disponibilizat, dar am înţeles că Guvernul ar fi aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru salarii compensatorii în diferite domenii, dar transporturile nu ar fi menţionate, ceea ce ar crea din nou discriminare”, a spus Măntescu. Potrivit liderului sindical, CFR Călători şi CFR SA vor notifica în perioada următoare sindicatele şi Inspecţia Muncii privind persoanele care îşi vor pierde locul de muncă.
Locale
Politica
Luni, 11 Aprilie 2011
CFR Marfă disponibilizează 3.000 de angajaţi
CFR Marfă a notificat sindicatele şi Inspecţia Muncii privind disponibilizarea a 3.000 de salariaţi, chiar dacă cifra negociată cu reprezentanţii angajaţilor era de 2.400, urmând ca de la 1 iunie aceste persoane să rămână fără loc de muncă, a declarat liderul sindical, Iulian Măntescu.
Login to post comments
Online
Avem 40 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










