“Ocupati cu viscolul, zăpada si gerul, riscăm să nici nu mai simtim iarna demografică pe care ne-o anuntă, iată, primele rezultate ale recensământului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune că am anulat efectele ceausismului. Dar impresia e înselătoare. Din 1966 încoace România a crescut si apoi a scăzut cu 4 milioane de oameni si a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragică este împărtită între politica natalistă scelerată dusă de Ceausescu si relativismul moral care a însotit-o si i-a supravietuit. Comunismul nu încuraja natalitatea din dragoste crestinească fată de om, din atasamentul fată de valorile traditionale ale familiei sau, sau măcar din umanism ateu. Era vorba pur si simplu de ratiuni meschine, economice, militare, de paranoia si megalomania unui dictator care stăpânea peste o tară prea mică pentru ambitiile lui. Ceausescu dorea o productie de masă de grâu, otel sau copii – la asta se rezuma totul (…) Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anuntate. Sociologi precum Vasile Ghetău si Marian Preda nu contenesc să ne anunte cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumătate vor fi bătrâni. Dacă de mâine natalitatea ar creste de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi dă fiori”, scrie Tusa.