Schinduf, denumit şi fân grecesc sau regional molotru, este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuinţată ca nutreţ pentru vite sau folosită în bucătărie şi în medicină. Seminţele de schinduf se folosesc în ţările asiatice drept condiment: fie uscate, adăugate în amestecuri tradiţionale (curry), fie încolţite ca o verdeaţă picantă, în salate. Cele două autorităţi europene au demarat investigaţiile, având ca ipoteză de bază considerarea germenilor de plante ca sursă de contaminare, în special cei ai plantei schinduf, care sunt frecvent comercializaţi şi consumaţi în amestecuri de salate. “Sub acest aspect, se face recomandarea fermă de a nu se consuma germeni de plante sau seminţe încolţite în formă crudă, în salate, ci doar bine gătite”, se mai arată în document.
Similar situaţiei din Germania, şi cazurilor de îmbolnăvire cu E.coli înregistrate în Franţa, pacienţii au fost monitorizaţi şi testaţi pentru a evidenţia bacteria cauzatoare. În ambele situaţii a fost confirmată tulpina de E.coli O104:H4. Ancheta epidemiologică, aflată în desfăşurare, este orientată pe mai multe aspecte: identificarea sursei de contaminare, trasabilitatea alimentelor suspicionate, avertizarea medicilor şi recomandări pentru populaţie.
Locale
Politica
Vineri, 01 Iulie 2011
Fânul grecesc, vinovat de răspândirea contaminării cu E.coli
Fânul grecesc, denumit şi schinduf, pare a fi vinovat de răspândirea contaminării cu E.coli în Franţa şi Germania, potrivit autorităţilor europene în domeniul siguranţei alimentare.
“Referitor la cazurile de Sindrom Hemolitic Uremic înregistrate în Franţa si Germania, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), printr-o evaluare a riscului realizată în cooperare au concluzionat că germenii plantei schinduf constituie cea mai probabilă legătură dintre cele două focare de contaminare cu E.coli”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA.
Afisat de 140 de ori
Publicat in
Social
Login to post comments
Online
Avem 55 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










