Miercuri, 28 Septembrie 2011

Majoritatea românilor aşteaptă de la autorităţi soluţii pentru o viaţă mai bună

Evalueaza
(0 voturi)
Mai puţin de un sfert dintre români sunt dispuşi “să lupte” cu forţele proprii pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, iar cei mai mulţi sunt resemnaţi sau aşteaptă soluţii de la Guvern sau autorităţi în acest sens, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.

Rezultatele studiului, prezentat miercuri într-un seminar pe teme de retail, arată că 8 din 10 români nu au nici motivaţie interioară pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Autorii studiului au identificat trei categorii de persoane în acest sens, respectiv “suferinzii”, adică cei care cred că speranţa şi salvarea vin de la Guvern şi autorităţi şi că nu depinde de ei să facă ceva pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, “luptătorii”, cei care sunt dispuşi să-şi asume riscuri pentru a avea o viaţă mai bună şi totodată acţionează singuri în acest sens, şi “captivii”, respectiv cei care nu mai au nicio speranţă şi sunt resemnaţi.

Există mulţi suferinzi şi doar câţiva luptători
Un procent de 67% dintre români intră în categoria “suferinzi”, aceştia sunt mai ales persoanele de peste 50 de ani, cu studii medii, pensionari şi cu venituri medii spre reduse. În categoria “captivi” au fost incluşi 14% dintre români, cei mai mulţi peste 60 de ani sau sub 20 de ani, cu studii cel mult medii, fără loc de muncă şi cu venituri reduse. Doar 21% dintre persoanele intervievate sunt “luptători”, fiind în special tineri şi persoane sub 40 de ani, cu educaţie medie şi superioară şi cu venituri medii spre ridicate. “Poate că dacă vom face un astfel de studiu la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor datele vor arăta altfel. În prezent, există mulţi suferinzi şi doar câţiva luptători”, a declarat Iulia Cornigeanu, senior research consultant GfK România.

De la entuziasm la frustrare şi pesimism
GfK a analizat şi percepţia ultimilor trei ani în rândul românilor, astfel că entuziasmul din anul 2008 s-a transformat într-un şoc psihologic în 2008-2009, în timp ce în 2009-2010 românii s-au obişnuit cu ideea şi şi-au adaptat standardele de viaţă şi strategia de consum, şi au ajuns în 2010-2011 într-o stare de frustrare, indignare şi pesimism deoarece sperau că lucrurile se vor îmbunătăţi. În ceea ce priveşte modificarea strategiei de consum, datele GfK arată că cei mai mulţi dintre români au început să cumpere “mai deştept”, în timp ce unii evită să facă cumpărături sau şi-au redus bugetul alocat cumpărăturilor. GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK. De peste 10 ani, GfK România este una dintre cele mai importante institute de cercetare de piaţă din România.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro