În cadrul discuţiilor, reprezentanţii medicilor de familie au cerut 200 de milioane de lei pentru întreţinerea cabinetelor, în timp ce cei ai MS şi CNAS au spus că această cheltuială nu poate fi susţinută. În aceste condiţii, medicii de familie spun că nu vor semna contractul cadru, iar de marţi vor percepe taxe pentru consultaţii. În replică, ministrul Cseke Attila a susţinut că prioritar este pacientul.
În timpul discuţiilor, cateva zeci de medici de familie s-au adunat în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a aştepta rezultatul acestora. Întrevederea a fost stabilită după ce medicii de familie au refuzat să semneze contractele pe 2011 întrucât sunt nemulţumiţi de multe dintre prevederile noilor acte normative, ei spunând că de la 1 iunie nu mai pot prescrie reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite, şi nici bilete de trimitere către specialist sau spital. Medicii de familie au spus că încearcă să susţină funcţionarea cabinetelor până în 14 iunie, în speranţa că până atunci vor fi rezolvate problemele, astfel încât să nu fie obligaţi să îi pună pe pacienţi să plătească pentru consultaţii. “Iniţial intenţionam să introduce coplată la consultaţie pentru toţi bolnavii începând de joi (9 iunie, n.r.), însă ne-am gândit să amânăm luarea unei decizii şi să încercăm să ne susţinem singuri cabinetele, în speranţa că până săptămâna viitoare ar putea fi rezolvate problemele”, a declarat preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu. De aceeaşi părere este şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care spune că întrucât nu au putut semna contractul cadru la 1 iunie din cauza divergenţelor cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu pot scrie reţete compensate şi nici nu pot elibera bilete de trimitere către specialişti.
Locale
Politica
Miercuri, 08 Iunie 2011
Medicii de familie vor percepe, de marţi, taxe pentru consultaţii
Întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii dintre reprezentanţii medicilor de familie, ministrul Cseke Attila şi preşedintele CNAS, Lucian Duţă, s-a încheiat fără a se ajunge la un acord, astfel că doctorii nu vor semna contractul cadru, iar de marţi vor percepe taxe pentru consultaţii. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a invitat reprezentanţii medicilor de familie şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la discuţii, miercuri, la ora 14.00, la sediul ministerului.
Login to post comments
Online
Avem 86 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










