“În ceea ce priveşte termenul până la care pot fi încheiate poliţele PAD fără a exista riscul unei sancţiuni, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activităţii de asigurare sau intermediere în asigurări în România – a asigurat difuzarea de informaţii în acest sens”, precizează MAI. Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, spunea, în 15 iulie, că primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei începând cu 5 august 2011.
Legea stabileşte că obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren şi inundaţii) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului.
Locale
Politica
Miercuri, 27 Iulie 2011
Ministerul Administraţiei şi Internelor: Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei, aplicate conform CSA
Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei vor fi aplicate în conformitate cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arată Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX.
Login to post comments
Online
Avem 81 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










