Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, participanţi la dezbatere, au solicitat şi verificarea persoanelor încadrate permanent în grad de handicap, motivând că unii au primit de ani de zile această încadrare în grad de handicap şi nimeni nu a mai verificat ulterior dacă situaţia lor nu s-a îmbunătăţit. “Ştim că sunt probleme şi că unele grade au fost acordate aşa cum au fost încadrate. O să facem acest lucru pe tot teritoriul ţării”, a mai spus Ivăşchescu. Potrivit unui document guvernamental obţinut de MEDIAFAX în februarie, prestaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi comasate într-un singur program, unificat cu pensiile de invaliditate. Astfel, pentru persoanele cu handicap va fi instituită o singură prestaţie, dar în cuantumuri diferenţiate în funcţie de gradul de handicap şi nevoile specifice. “Beneficiile se menţin, dar se estimează acordarea lor la un număr redus de persoane, prin unificarea criteriilor şi sistemelor pentru persoanele cu handicap şi pensiile de invaliditate”, se arată în document.
Alte măsuri pregătite de Executiv sunt asigurarea unui număr crescut de inspecţii pentru eliminarea fraudelor, utilizarea mai bună a “sesizărilor” din partea publicului larg (prin linii telefonice gratuite sau internet), stabilirea unui sistem de sancţionare a solicitărilor frauduloase adresate sistemului de asistenţă socială, utilizarea unor metode alternative de plată, precum plata directă la furnizorul unui serviciu (întreţinere locuinţă, încălzire, servicii creşă), utilizarea de vouchere sau a cardului social pentru acoperirea costurilor unor bunuri indispensabile vieţii zilnice, interconectarea sistemelor de baze de date referitoare la beneficiarii de drepturi sociale cu alte surse de date relevante (bazele de date ale Casei de Pensii, Agenţiei de Ocupare şi Formare Profesională, Registrului Civil, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală). După aplicarea acestor măsuri, ponderea prestaţiilor sociale în PIB ar urma să scadă, până în 2013, de la 1,77% la 1,41%, iar cea a pensiilor sociale şi altor beneficii de la 1,08% la 0,67%.
Locale
Politica
Luni, 04 Aprilie 2011
Ministerul Muncii:Toate dosarele de încadrare în grad de handicap vor fi reverificate
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Nicolae Ivăşchescu, a declarat luni, la dezbaterea proiectului de Lege privind asistenţa socială, că după verificarea prin sondaj a dosarelor de încadrare în grad de handicap, se va trece la controlarea tuturor persoanelor.
Login to post comments
Online
Avem 80 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










