“Vom da în judecată Guvernul la CEDO pentru nerespectarea pensiilor. Probabil până la sfârşitul anului vom recurge la acest demers. Noi am cerut ca valoarea punctului de pensie să fie corelat cu valoarea salariului mediu”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România (FNPR). Totodată, el a precizat că în cazul în care pensiile vor fi impozitate atunci pensionarii vor organiza ample acţiuni de protest în toată ţara. “Dacă se va aplica impozitarea şi nu vor fi indexate pensiile atunci vom organiza acţiuni de protest al pensionarilor în toată ţara”, a mai spus preşedintele FNPR, Preda Nedelcu.
El a precizat că într-o discuţie purtată cu ministrul Sulfina Barbu, aceasta le-a spus că nu a fost discutată în Guvern problema privind impozitarea pensiilor. “Am discutat cu ministrul Muncii, cu Sulfina Barbu şi mi-a spus că pensiile nu vor fi impozitate. Cu toate acestea nu putem să uităm faptul că preşedintele Traian Băsescu a cerut de acum doi ani impozitarea acestora. Mai mult decât atât, recent, preşedintele Comisiei de finanţe a Senatului a venit cu o idee similară. În acest context, noi spune categoric că nu vom accepta impozitarea pensiilor”, a subliniat preşedintele organizaţiei. El a exemplificat cazul unor ţări în care pensiile nu se impozitează, respectiv Bulgaria, Lituania şi Slovenia.
Locale
Politica
Marţi, 11 Octombrie 2011
Pensionarii vor reclama Guvernul la CEDO
Pensionarii vor da în judecată Guvernul la CEDO pentru încălcarea Legii pensiilor şi ameninţă cu ample acţiuni de protest dacă vor fi impozitate pensiile, a anunţat, marţi, preşedintele FNPR, Preda Nedelcu.
Login to post comments
Online
Avem 36 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










