Vineri, 19 August 2011

Preţurile au crescut în România de 3 ori mai puternic decât în UE

Evalueaza
(0 voturi)
Preţurile de consum din România au crescut, în medie, cu 18% din 2008 până în prezent. Este, de departe, cea mai puternică tendinţă a scumpirilor din Uniunea Europeană, reiese din datele Eurostat.

La nivel european, preţurile s-au majorat în perioada iulie 2008-iulie 2011 cu 5,3%. România a pierdut în iulie poziţia de top în Uniunea Europeană după rata anuală a inflaţiei. Temperarea avansului este o veste bună, însă consumatorii români au avut de îndurat cele mai puternice scumpiri din blocul comunitar nu doar în ultimul an, ci în ultimii trei. În ciuda recesiunii şi a crizei globale, preţurile de consum au acumulat, în ultimii trei ani, un plus de 18% faţă de o medie europeană a scumpirilor de 5,3%, reiese dintr-o analiză The Money Channel în baza datelor Eurostat.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro