Vineri, 21 Octombrie 2011

Recensământ 2011: Romii se declară români de teama discriminării

Evalueaza
(0 voturi)
Din ce în ce mai mulţi romi se declară români la recensământ. Oamenii evită să apară astfel în evidenţele statului ca romi.

Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu 8 ani, la ultimul recensământ. Dovadă este diferenţa care apare în statistici. Motivul este teama de discriminare. “Mă declar cetăţean român. Facem parte din ţara asta că aici trăim. Nu spunem nicio etnie de care suntem. Suntem români”, spune un rom. În faţa camerelor de filmat, recunosc însă că sunt ţigani sau romi. “Suntem romi, ţigani, de ăştia mai de mătase. Ţigani suntem că nu suntem români, acuma tot oameni suntem”, spune o femeie de etnie romă.
Statisticile arată însă o altă situaţie. În România, trăiesc oficial 535.250 de cetăţni de etnie romă. Atâţia s-au declarat la ultimul recensământ din 2002. Nimeni nu ştie încă care este numărul real al acestora, dar unele organizaţii nonguvernamentale estimează că numărul atinge 2, 5 milioane. Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, spune că problemele care sunt puse mereu în cârca romilor îi fac pe aceştia să îşi ascundă etnia. Cu toate că le înţelege motivele, Cioabă îi încurajează pe romi să îşi declare acum etnia. Aşa vor putea avea mai multe facilităţi, spune acesta.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro