Duminică, 29 Mai 2011

România riscă sancţiuni UE dacă nu modifică taxa auto şi nu restituie banii

Evalueaza
(0 voturi)
România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement, şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite.

Avertismentul a fost transmis Executivului de către experţii juridici din Ministerul Justiţiei, care au analizat problema taxei auto la solicitarea premierului Emil Boc, relevă un document intern al Guvernului.

Juriştii explică faptul că litigiile privind concordanţa dintre OU 50/2008 privind taxa auto şi dreptul comunitar au survenit pe fondul unei accentuate instabilităţi legislative, în condiţiile în care această ordonanţă a fost modificată succesiv de şapte ori în doar doi ani, şi că judecătorii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) au calificat taxa auto, în versiunea sa iniţială, ca reprezentând o discriminare indirectă între vehiculele de ocazie importate şi cele deja înmatriculate în ţară înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În acelaşi timp însă, juriştii arată că discriminarea a fost menţinută şi în variantele ulterioare ale OU 50/2008, astfel că declararea şi a acestor acte normative drept neconforme este doar “o chestiune de timp”. “Dacă aplicând taxa asupra unui autoturism similar celui din cauza Tatu se constată, din calcule, că se menţine un nivel de taxare ridicat pentru astfel de autovehicule de import în timp ce autovehicule similare de pe piaţa autohtonă nu sunt taxate sau sunt taxate mai redus, apreciem că efectul discriminatoriu a fost conservat şi perpetuat în cadrul variantelor ulterioare ale OU 50/2008, iar constatarea neconformităţii şi a acestora este doar o chestiune de timp. De altfel, pe rolul CJUE se află o altă cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunalul Gorj-cauza Nisipeanu, prin care instanţa solicită Curţii să se pronunţe cu privire la compatibilitatea OU 50/2008, aşa cum a fost modificată prin alte ordonanţe”, se arată în document.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro