Marţi, 21 Iunie 2011

Românii cumpără medicamente scumpe, iar cele ieftine se duc la export

Evalueaza
(0 voturi)
1.500 de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă în trei ani

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, afirmă că 1.500 de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă în ultimii trei ani, pentru că nu au mai fost cerute, asistându-se la un derapaj către cele scumpe, “evident, dintr-o proastă finanţare”.

“Medicamentul este făcut pentru România, dar nu ajunge la pacientul român, întrucât producătorul nu mai fabrică cât fabrica. Fabrică mai puţin pentru că ştie că medicamentul nu mai este cerut. Se clădeşte un cerc vicios şi dispar medicamentele de pe piaţă. Exact la fel cum dispar cele ieftine. În momentul în care eu nu am cerere de medicamente ieftine, deşi sunt stupefiat, aduc medicamentul ieftin, el este preţ de referinţă, în schimb eu nu am cerere pentru medicament, întrucât CNAS plăteşte la 300 de zile farmacistul. Farmacistul din ce să supravieţuiască? Nu are nicio vină farmacistul. Ia banii de la pacient, pe care şi-i blochează mai mult la casă, utilizând medicamente scumpe”, a explicat Damian. El a mai spus că din 2008 şi până în 2011 au fost refuzate de piaţă 1.500 de medicamente, printre care medicamente oncologice ieftine. “Pur şi simplu nu mai erau utilizate. Este vorba despre medicamente oncologice, cardiovasculare, foarte multe pentru terapii antiinfecţioase. Este foarte clar că autorităţile trebuie să aibă consultanţi mai buni. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate trebuie să înţeleagă ceea ce se întâmplă în piaţă. Acest derapaj către medicamente scumpe pleacă din proasta finanţare a sistemului şi absenţa oricărei note de fundamentare, a modului în care sistemul este finanţat, nu ai un studiu de impact. De exemplu, poţi spune de mâine vrem să mai introducem încă o sută de molecule pe listă. Dar, pentru asta, verifici dacă există o sursă de finanţare, există un studiu de impact. Este o mişcare către medicamentele scumpe, însă cu toţii ne plângem de starea sistemului sanitar care este dezastruoasă”, a adăugat preşedintele APMGR. El spune că este o decădere structurală a sistemului sanitar, pacienţii nemaiajungând la medicamente. “Cu atât mai atipică este situaţia, cu cât în ultimele şase luni au intrat pe piaţa farmaceutică din România cel puţin 20 sau 30 de medicamente generice care trebuiau să scadă cheltuielile cu până la 50 la sută pe acele sectoare terapeutice. Şi astea sunt nişte aspecte pe care noi vrem să le prezentăm autorităţilor. Trebuie să le aşezăm ca un pachet. Mereu se vorbeşte despre stimularea utilizării medicamentelor generice. În ultimii trei ani, medicamentele generice au căzut mai tare decât în perioada în care nu se vorbea despre ele. Vin chiar şi marii experţi de la FMI care ne spun, voi nu ştiţi să utilizaţi medicamente generice? Produsele generice vin de la marile companii de generice, sunt deschise pe piaţă şi nu sunt utilizate. Există acest fenomen de migrare către medicamentul mai scump, pentru că farmacia este prost finanţată, recuperează banii la 360 de zile şi atunci ce va face? Va vinde un medicament mai scump ca să obţină un pic de cash de la pacient, şi cercul vicios se agravează”, a continuat Dragoş Damian. El spune că totuşi medicamentele reprezintă în acest moment 30 la sută din cheltuielile de sănătate, iar plata lor se face din rectificare în rectificare.
El a criticat totodată faptul că taxa pe viciu, instituită de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru sistemul sanitar nu se regăseşte în sistem. “Foarte puţin din taxa pe viciu merge la sănătate. Trebuie plecat cu o strategie a medicamentului, o reformare reală a sistemului sanitar, nu la această bătălie cu săbii şi cuţite în cabina telefonică. Pentru că ne certăm medicii cu Casa (CNAS), Casa cu ministerul, ministerul cu medicii. Ar fi necesar un memorandum între toţi jucătorii, dar acest lucru este imposibil. Este şi real că România alocă sub patru la sută din PIB sănătăţii. Problema este că şi dacă s-ar aloca opt la sută, ar dispărea din sistem aşa cum dispar şi ăştia patru la sută. Restul de patru la sută ar putea dispărea tot pe paradoxuri aşa cum vedem în piaţă în prezent. Realitatea: pacientul va plăti mai mult din buzunar, va avea acces la medicamente din ce în ce mai puţine şi mai scumpe; va avea acces poate nu la medicamentele de care are nevoie, ci numai la cele pe care producătorul încă le mai pune pe piaţă sau poate vor apela la vraci care practică medicina nebazată pe dovezi”, a mai spus Damian.

Consumul de medicamente scumpe este stimulat
Consumul de medicamente scumpe este indus şi stimulat în România, două treimi din suma de cinci miliarde de lei cât este bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru medicamente fiind cheltuite pe produse originale, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNAS, Lucian Duţă. “Ceea ce spun producătorii de generice şi anume că au dispărut medicamente ieftine este adevărat. Eu spun de mult acest lucru. De când am preluat conducerea CNAS spun că în România este indus şi stimulat consumul de medicamente scumpe. Două treimi din bugetul pentru medicamente, care este de cinci miliarde de lei şi mă refer aici şi la programele naţionale, se cheltuie pe produsele originale”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). El a precizat că din bugetul total al CNAS, o treime reprezintă banii alocaţi pentru medicamente, iar din aceştia două treimi sunt pentru medicamentele originale. De aceeaşi părere este şi vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, care spune că în România nu există o cultură a medicamentelor generice care înseamnă un produs la fel de bun şi eficient precum produsul aflat sub petent, dar mult mai ieftin.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro