Joi, 26 Ianuarie 2012

Trimiterile poştale internaţionale, afectate de condiţiile meteorologice

Evalueaza
(0 voturi)
Primirea şi expedierea trimiterilor poştale sunt afectate, după ce mai multe curse internaţionale cu plecare şi sosire pe Aeroportul Otopeni au întârzieri sau sunt anulate din cauza ninsorii şi a viscolului, a anunţat, joi, Poşta Română.

“Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cursele aeriene internaţionale cu plecare şi sosire de pe/la Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti au întârzieri sau sunt anulate. În consecinţă, activitatea de primire şi expediere a trimiterilor poştale intrenaţionale este afectată de condiţiile meteo severe din Bucureşti, începând cu seara zilei de 25 ianuarie 2012″ , se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale Poşta Română remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că Aeroportul Otopeni din Bucureşti este deschis, dar 28 de curse ariene sunt anulate, atât pentru destinaţii interne, cât şi pentru călătorii în afara ţării.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu sunt deschise operării, traficul aerian desfăşurându-se, însă, în condiţii meteo excepţionale de vânt în rafale, ninsoare şi vizibilitate redusă, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro