Marţi, 05 Iulie 2011

Un deţinut a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Baia Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Un deţinut condamnat la închisoare pentru furt a evadat, marţi, de la un punct de lucru al Penitenciarului Baia Mare, la ora transmiterii acestei ştiri mai multe echipaje formate din angajaţi ai penitenciarului şi poliţişti plecând în căutarea bărbatului.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Crina Suciu, a declarat că deţinutul Andreica Lucian Ioan a evadat de la un punct de lucru de lângă Mănăstirea Habra, aflată lângă localitatea Groşi, iar alerta s-a dat la ora 10.45.

Ea a spus că deţinutul, care se afla în regim semideschis, "desfăşura activităţi lucrative" şi era supravegheat în momentul în care a reuşit să evadeze, precizând că s-au format echipe operative care îl caută pe bărbat.

De asemenea, au fost anunţate Poliţia municipiului Baia Mare, Jandarmeria, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare şi Inspectoratul Poliţiei de Frontieră.

Potrivit sursei citate, poliţiştii organizează filtre în zonă, iar în Penitenciarul Baia Mare s-a început o anchetă pentru a se stabili cum a fost posibilă evadarea deţinutului.

Conform sursei citate, Andreica Lucian Ioan, în vârstă de 24 de ani, executa o pedeapsă privativă de libertate în regim semideschis şi a fost încarcerat în Penitenciarul Baia Mare în 26 octombrie 2010, având o condamnare de trei ani pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat, şi urma să fie propus pentru eliberarea condiţionată în 1 iulie 2012.

Infracţiunea de evadare se pedepseşte cu o închisoare de la şase luni la doi ani.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro