“În cadrul procesului în care a solicitat anularea Ordonanţei 50/2010, Volksbank a solicitat despăgubiri Guvernului pentru pagubele înregistrate ca urmare a promovării şi aprobării actului normativ. Executivul a primit foarte rău această cerere, mai ales că ordonanţa a fost modificată în Parlament în sensul cerut de băncile comerciale, iar legea a fost promulgată de preşedintele Băsescu”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Reprezentanţii Volksbank România au confirmat informaţia, dar nu au dorit să ofere alte detalii. Banca a cerut în septembrie anul trecut printr-o acţiune în contencios administrativ suspendarea Ordonanţei 50/2010 privind creditele populaţiei, dar Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată. Ulterior, banca a introdus tot la Curtea de Apel Bucureşti şi tot în contencios administrativ o cerere de anulare a OUG 50/2010, în cadrul căreia a formulat şi pretenţiile împotriva statului român. Potrivit unor surse judiciare, suma înscrisă în cererea de chemare în judecată nu reprezintă valoarea finală a pretenţiilor băncii, ci doar pagubele determinabile la momentul respectiv, iar valoarea despăgubirilor ar putea fi mult mai mare.
Locale
Politica
Joi, 31 Martie 2011
Volksbank cere un milion de euro pentru daunele produse de OUG 50
Volksbank România a solicitat în instanţă despăgubiri de la Guvern şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului pentru daunele provocate de OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, indicând o sumă iniţial determinabilă de aproximativ un milion de euro, potrivit unor surse oficiale.
Afisat de 77 de ori
Publicat in
Social
Login to post comments
Online
Avem 66 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










