Joi, 10 Noiembrie 2011

Anamaria Vasiliu din Galaţi a fost numită la conducerea DJST Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Printr-o detaşare ce pare a fi o pedeapsă din partea şefei ANST, Doina Melinte

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare are, începând de marţi, un nou director. Acesta este Anamaria Vasiliu şi vine tocmai din Galaţi, de unde a detaşat-o Doina Melinte, şefa ANST. Până la data de 8 noiembrie, când a primit Ordinul de detaşare, Vasiliu a condus Direcţia din Galaţi, de unde aceasta a semnalat mai multe nereguli. Se pare totuşi că, prin decizia sa, Doina Melinte vrea să pună capăt unui scandal între fosta şefă a DJTS Galaţi, Anamaria Vasiliu, şi adjuncta ei, fosta campioană de canotaj Magdalena Irincu. În urmă cu puţin timp, Vasiliu a descoperit şi a reclamat Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret că Irincu, adjuncta ei, a profitat în perioada când ea a fost în concediu şi a dat prin cerere de ofertă un contract mixt de reparaţii la bazinul de înot, plus construirea de la zero a unui vestiar, investiţii care se cifrează la aproximativ 1,3 milioane de lei.
După ce a primit detaşarea de la Galaţi la Satu Mare, fosta directoare s-a confesat apropiaţilor şi a legat această mutare pe seama “drumurilor pe care le-am făcut la Bucureşti, unde mi s-a cerut să semnez retroactiv acte prin care să găsesc o soluţie de a face legală investiţia de la bazin. Dar eu nu vreau să intru la puşcărie pentru alţii!”, le-a spus Vasiliu celor cărora le-a arătat Ordinul venit de la Doina Melinte. Varianta conducerii ANST este, bineînţeles, alta. Auditul trimis de ANST pentru a verifica achiziţiile din luna mai a acestui an a găsit-o vinovată pe contabilul instituţiei, nu pe Magdalena Irincu, cea reclamată de şefa ei, Anamaria Vasiliu.
Găsită nevinovată de controlul de la București, Magdalena Irincu a spus colegilor din Galaţi că ea este, de fapt, săpată de Fiţa Lovin şi de Anamaria Vasiliu, care acum îşi construieşte un statut de victimă, iar Doina Melinte pare a se fi săturat de scandalul dintre cele două gălăţence, ambele susţinute de PD-L, dar din tabere diferite. Între foştii colegi, proaspăt detaşata directoare la Satu Mare ar fi spus că încercarea celor din ANST de a prezenta totul drept un conflict personal Vasiliu – Irincu este un paravan pentru ilegalităţile investiţiei de 400.000 de euro de la bazinul din Galaţi.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro