Astfel, sâmbătă, sportivii de la CS ADEP vor lua parte cu mai multe echipe la un turneu mixt (2 fete+1băiat) organizat la Nyirbator. Apoi, în perioada 21-23 august, fetele pregătite de Adrian Pricop se vor întrece într-o competiţie de cadete care va avea loc la Debrecen, unde vor fi prezente echipe din SUA, Germania, Austria, Polonia, România şi Ungaria. În continuare, în perioada 24-28 august, echipa de cadete va fi prezentă la Praga în cadrul unui turneu la care, pe lângă formaţiile ce vor fi la Debrecen, vor mai lua parte şi echipe din Ucraina, Italia şi Danemarca.
În sezonul competiţional 2011-2012 echipa de la ADEP-LPS Satu Mare va fi înscrisă în Campionatul Naţional de volei cadete, în primele două sezoane trecute de la înfiinţarea clubului formaţia sătmăreană reuşind să se claseze pe un onorant loc V. Preşedintele CS ADEP, Adrian Pricop(foto), doreşte să aducă mulţumiri conducerii LPS, în special directorului Ionel Păcurariu, pentru că a găsit înţelegere pentru a putea efectua o pregătire de performanţă în cadrul liceului.
Locale
Politica
Duminică, 21 August 2011
CS ADEP, în turnee în Ungaria şi Cehia
Clubul Sportiv ADEP Satu Mare va participa în această săptămână la trei turnee de volei, organizate la Nyirbator, Debrecen şi Praga.
Afisat de 137 de ori
Publicat in
Sport
Login to post comments
Online
Avem 42 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










