Duminică, 03 Aprilie 2011

CS Voinţa a semnat un parteneriat sportiv cu Nyiregyhaza SK

Evalueaza
(0 voturi)
La restaurantul Aurora a avut loc, sâmbătă, semnarea unui parteneriat transfrontalier în domeniul sportului, încheiat între Clubul Sportiv Voinţa Satu Mare şi SK Nyiregyhaza, denumit „Două ţări, un scop, succes comun”.

Parteneriatul face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră al Uniunii Europene, care va şi finanţa activitatea sportivă comună dintre cele două cluburi. Din valoarea totală de 120.000 de euro alocată pentru programele anunţate, 80.000 vor reveni Clubului Sportiv Voinţa Satu Mare, iar 40.000 clubului din Nyiregyhaza.
Programul va cuprinde activităţi ale secţiilor de şah, coordonată de Ioan Todosiciuc; box – Liviu Gheţe şi tenis de masă – Ioan Gherghel, iar din echipa care va lucra la proiect mai fac parte Adrian Ştef, Lucia Giurgiu, Ioan Gavriş şi Stefan Kosa. După cum a afirmat Ioan Ghere, preşedintele de la CS Voinţa, fondurile vor fi folosite pentru competiţii şi antrenamente comune organizate în cele două oraşe, dar şi pentru dotarea materială a secţiilor sportive. Din partea ungară a luat cuvântul Kiss Istvan, care a transmis următoarele: „Ne bucură faptul că avem posibilitatea să realizăm acest parteneriat şi sper să conlucrăm bine”.
La buna desfăşurare a acţiunii şi-au dat concursul şi membrii trupei de muzică folk Punctul următor în componenţa Lola Morar, Geta Igaz şi Sandu Ivanovici. Printre cei prezenţi la întâlnirea de sâmbătă s-a aflat şi Adrian Ştef, vicepreşedintele CJ, care a urat succes celor două cluburi, sportivilor acestora, declarându-se convins de reuşita acestui parteneriat. Au fost prezenţi la întâlnire şi sportivi din cadrul celor două cluburi, respectiv de la secţiile de şah, box şi tenis de masă.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro