Competiţia a fost câştigată de CSM Bucureşti, după ce aceasta a învins în ultimul meci al turneului pe CSU Bucovina I cu scorul de 26-25. La „Memorialul Mihai Mironiuc” au mai luat parte formaţiile Olkom Donetsk, Minaur Baia Mare şi Bucovina Suceava II. După cele două victorii obţinute joi în cadrul turneului de la Suceava, 37-27 cu CSU Bucovina II şi 29-27 cu Minaur, handbaliştii sătmăreni au pierdut celelalte trei partide disputate. Vineri, în cea de-a doua zi a competiţiei, CSM Satu Mare a fost învinsă de CSU Bucovina I cu scorul de 38-30 şi de CSM Bucureşti cu 23-17, iar sâmbătă a fost întrecută de Olkom Donetsk cu 30-28. Antrenorul Ioan Palko a folosit pe parcursul turneului următorii jucători: Panazan, Teremy, Pogyină – Mateaş, Olah, Surducan, Munea, Liberţ, Pop, Tcaciuc, Sas, Dinescu, Bulatovic, Jurj, Galan, Bejinariu.
Turneul a fost deosebit de util tuturor echipelor înaintea noului sezon care va începe peste o lună, fiecare formaţie verificându-şi astfel potenţialul de care dispune. La CSM Satu Mare se poate spune că mai este de lucru serios pentru a pune la punct relaţiile de joc, asta după ce la echipă au intervenit mai multe schimbări, iar pe finalul turneului câţiva jucători au acuzat unele accidentări, printre care Surducan şi Dinescu, în urma cărora a slăbit şi forţa ofensivă a formaţiei sătmărene.
Rezultatele turneului:
Satu Mare – Suceava II 36-27
CSM Bucureşti – Donetsk 36-25
Suceava I – Minaur 37-26
CSM Bucureşti – Suceava II 29-28
Satu Mare – Minaur 29-27
Suceava I – Donetsk 26-14
CSM Bucuresti – Minaur 27-27
Suceava II – Donetsk 30-28
Suceava I – Satu Mare 38-30
Minaur – Donetsk 21-29
Satu Mare – CSM Bucureşti 17-23
Suceava I – Suceava II 56-25
Minaur – Suceava II 31-25
CSM Satu Mare – Donetsk 28-30
Suceava I – CSM Bucureşti 25-26
Clasament final: 1. CSM Bucureşti 9p; 2. CSU Bucovina Suceava 8p; 3. Olkom Donetsk 4p ; 4. CSM Satu Mare 4p; 5. Minaur Baia Mare 3p; 6. Bucovina Suceava II 2p.
La sfârşitul acestei săptămâni la Satu Mare se va desfăşura Trofeul Sătmarului – ediţia a IV-a, turneu la care sunt invitate echipele „U” Cluj, Minaur Baia Mare şi CSM Ploieşti.










