Astfel, la startul turneului s-au aliniat un număr de 16 echipe, după cum urmează: TSD Acâş, TSD Bârsău, TSD Certeze, TSD Culciu, TSD Craidorolţ, TSD Medieşul Aurit, TSD Negreşti-Oaş I, TSD Negreşti-Oaş II, TSD Păuleşti, TSD Pişcolt, TSD Satu Mare, TSD Supur, TSD Tarna Mare, TSD Terebeşti, TSD Turulung şi Echipa Ligii Studenţilor Social – Democraţi.
Câştigătoarea turneului din acest an a fost echipa TSD Negreşti-Oaş II, care s-a impus în finală în faţa echipei TSD Negreşti-Oaş I, locul trei revenind echipei organizaţiei locale a TSD din Craidorolţ. La eveniment au mai participat în calitate de invitaţi prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD, deputatul Gheorghe Ciocan, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Nicolae Bura, şi preşedintele organizaţiei orăşeneşti a PSD Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca. În cadrul festivităţii de premiere, cei trei invitaţi au avut onoarea să acorde echipelor de pe podium cupe, medalii şi diplome. “La acţiune au participat peste 180 de tineri social-democraţi care au avut astfel şansa ca, pe lângă competiţia sportivă în sine, să socializeze cu toţi colegii TSD-işti prezenţi”, a declarat preşedintele TSD Satu Mare, Ciprian Ardelean.
Locale
Politica
Luni, 07 Noiembrie 2011
Cupa TSD la fotbal, câştigată de echipa din Negreşti
La Negreşti-Oaş a avut loc, duminică, cea de-a doua ediţie a Cupei TSD Satu Mare la fotbal. Competiţia şi-a propus să strângă la Negreşti echipele organizaţiilor locale ale TSD din întregul judeţ.
Afisat de 104 de ori
Publicat in
Sport
Login to post comments
Online
Avem 47 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










