Miercuri, 28 Decembrie 2011

Daniel Domuţa, campionul anului 2011 în automobilism la Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Rezultate remarcabile a avut şi Florin Stecko la grupa O3

La Satu Mare au revenit în actualitate în 2011 întrecerile de Rally Sprint, organizate de ACR şi Auto Karting Riders, cu sprijinul Primăriei Satu Mare. Toate cele cinci etape care s-au organizat la Satu Mare în această ediţie, desfăşurate la poligonul ACR sau în Centrul Nou, indiferent de vremea înregistrată la acea dată, au adunat mii de pasionaţi ai raliurilor, tineri şi vârstnici deopotrivă. Campionul campionilor în acest an putem spune fără reţinere că este Daniel Domuţa, cel care a câştigat toate cele cinci etape la grupa O2 (între 1601-2000 cmc) dar şi la întrecerile OPEN.
Tânărul pilot sătmărean Daniel “GEGE”, care a împlinit 18 ani în acest an pe 25 noiembrie, s-a impus în toate cele cinci etape din acest an la Rally Sprint Satu Mare, dar şi în cele patru etape din puternica întrecere regională de la Arad. El dispune de o maşină performantă, un Honda Civic VTi de 160 de cai putere, iar apropiaţii îl consideră ca pe un viitor mare campion, de la prieteni şi colegii de şcoală la cei mai buni cunoscători ai acestui frumos sport şi, desigur, părinţii săi, cei care îl susţin necondiţionat. “Acum că am împlinit deja 18 ani am şi mai multe pretenţii de la mine. Vreau să particip şi în concursurile de VTM (viteză concurs montan), care va cuprinde zece etape în anul 2012”, ne-a mai spus tânărul pilot sătmărean, care este elev în clasa a XI-a la Liceul German.
Visul lui Daniel Domuţa rămâne acela de a deveni pilot profesionist licenţiat şi de a concura în marile raliuri interne şi internaţionale. Deocamdată are susţinere numai din partea părinţilor, dar s-ar putea ca atenţia să fie îndreptată asupra sa şi din partea unor împătimiţi ai raliurilor, care să îl ajute pe viitor.

Un alt sătmărean care a demonstrat în acest an că are valoare în automobilism s-a dovedit a fi Florin Stecko, câştigător la grupa 03 (2001-2500 cmc). Pilot pe un BMW, Florin “WSP” promite de asemenea noi performanţe în concursurile care vor avea loc în 2012.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro