Duminică, 18 Septembrie 2011

Doar un punct în primul meci de acasă

Evalueaza
(0 voturi)
Primul meci de acasă pentru echipa de handbal CSM Satu Mare din actualul sezon n-a adus şi mult aşteptata victorie în faţa propriilor suporteri, băieţii lui Palko şi Istrate reuşind doar un egal cu CSM Ploieşti, scor final 22-22, după ce la pauză era 8-10.

A fost o partidă disputată, în care ambele formaţii au condus pe rând şi au fost aproape de a-şi asigura victoria, însă spectacolul a fost stricat de prestaţia arbitrilor Ciurea şi Barcan din Craiova, care au dictat 9 eliminări de partea gazdelor şi 6 împotriva oaspeţilor, pe durata meciului fiind confuzi în multe alte decizii luate.
După succesul deosebit de preţios din etapa a 2-a, când sătmărenii au câştigat cu 32-27 la CSM Bucureşti, meciul de ieri, cu nou-promovata echipă din Ploieşti, n-a fost considerat dinainte câştigat, oaspeţii noştri venind după o victorie în prima rundă, obţinută pe final de meci la Timişoara, urmată de un joc bun în faţa campioanei HCM Constanţa, căreia i-a ţinut piept timp de o repriză. Temerile s-au dovedit a fi bine fondate, ploieştenii pregătiţi de Lucian Nicolae reuşind din nou un joc bun, cu o apărare foarte bine organizată. Chiar dacă Satu Mare a avut avantaj până aproape de jumătatea primei reprize (2-1, 4-3), cei din Ploieşti întorc rezultatul şi se duc la trei goluri (5-8, min. 23). Cu un singur gol marcat timp de 12 minute, gazdele mai reduc apoi din diferenţă înainte de a intra la cabine, 8-10 la pauză.
În partea a doua sătmărenii revin în forţă şi, după ce egalează (10-10), se distanţează treptat până la 17-13. Publicul crede într-o victorie la scor, dar aici îşi intră în rol arbitrii, care dictează consecutiv trei eliminări împotriva gazdelor, creând multă nervozitate, în urma căreia profită oaspeţii. Ploieştenii egalează, 18-18, ba chiar se duc la 18-21 în min. 55, moment în care se văd şi ei câştigători. Finalul este din nou al echipei noastre, care egalează şi are chiar şansa unei nesperate victorii, dar Mateaş trimite în bară, astfel încât meciul se termină la egalitate, 22-22.
Antrenorul Ioan Palko a declarat că este nemulţumit de jocul făcut de elevii săi, care au ratat mult şi s-au întrecut în inexactităţi, dar a ţinut să puncteze maniera deranjantă de arbitraj. „Meciul a fost stricat de cei doi arbitri, care au venit parcă la comandă, să ne termine. Au dictat trei eliminări consecutive când conduceam cu 17-13, dar pot spune că am câştigat totuşi un punct, având în vedere că pe final oaspeţii conduceau cu 21-18”, a declarat Palko.

CSM Satu Mare a jucat în formula: Panazan (5 intervenţii), Vass (12 int., 1 din 7m) – Mateaş 3, Olah 2, Surducan, Munea 3, Liberţ 5, Tcaciuc, Sas 3, Mateş, Dinescu 1, Prskalo 3, Galan 2, Bejinariu.

De la oaspeţi s-au remarcat Mihoci 5 goluri, Zamfir, Botezatu şi Constantinescu – câte 4, alături de portarul Adrian Dumitru – 12 intervenţii.

Rezultatele etapei a 3-a:
HC Odorhei – CSM Bucureşti 26-21
Dinamo – HC Caraş Severin 33-28
CSU Suceava – Steaua 30-23
Ştiinţa Bacău – Potaisa Turda 31-26
Poli Timişoara – „U” Cluj 26-25
Constanţa – Energia Tg. Jiu 42-31
CSM Satu Mare – CSM Ploieşti 22-22

În cadrul etapei a 4-a, care va avea loc duminică, 25 septembrie, CSM Satu Mare va întâlni în deplasare pe Energia Pandurii Târgu Jiu, după care va primi acasă vizita formaţiei „U” Cluj.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro