Marţi, 09 August 2011

Două echipe de la LPS participă la Brașov Junior’s Cup

Evalueaza
(0 voturi)
Municipiul Brașov va găzdui în perioada 9-14 august cel mai mare turneu de fotbal pentru copii şi juniori din sud-estul Europei. La startul ediţiei din acest an sunt prezente un număr record, de 223 de formaţii, din 8 ţări: Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Republica Moldova şi, bineînţeles, România.

Din ţara noastră sunt prezente echipe din 38 de judeţe, ceea ce reprezintă iarăşi un număr record ca acoperire naţională. Printre numele cele mai sonore ale participantelor din străinătate, amintim pe Sporting Lisabona, care participă pentru prima dată la un turneu în România, dar şi pe Dinamo Kiev, alături de toate numele mari de cluburi româneşti. Competiţia va fi organizată pe 14 terenuri, toate gazonate, cu iarbă naturală. În jurul micilor fotbalişti se află un număr de 60 de voluntari care vor asigura buna desfăşurare a jocurilor.
LPS Satu Mare va participa la acest turneu cu două echipe, la grupele de vîrstă U15 și U 11.
Lotul echipei ’96, antrenor prof. Mihai Sabău: Raul Cherecheș, Angelo Șimon, Igor Gandea(jucător imprumutat de la Academia Hagi), Flaviu Ionescu, Adrian Ciul, Alberto Chiș, Cosmin Bura, Roberto Reschiotto, Daniel Pop, Adrian Rus, Daniel Griszhaber, Șerban Peneghi, Florin Boje, Reiner Gherasim, Cristian Ursa, Vlad Marton și Sorin Pop.
Alexandru Nicoară si Carlo Erdei nu vor face deplasarea la Brașov deoarece se află la Mogoșoaia în cantonament cu Naționala U16 a României.
Trupa lui Sabau va întîlni in faza grupelor CS Buiucan (Rep. Moldova), Frăția Rm. Vîlcea și CSS Pantelimon.
LPS 99, antrenor Dorel Ziman: Vlad Alexiu, Alex Bonea, Vasile Boje, Alex Brodi, Robert Chifor, Flaviu Cădar, Vasile Chitaș, Nicolae David, Adrian Fernea, Casian Chereji, David Lung, Tudor Moldovan, Zoltan Mizsei, Antonio Ofrim, Gergo Orosz, Erik Petyke, Răzvan Pop, Cătălin Sabou, Andrei Sabou, Daniel Strango, Kevin Tamas si Adrian Todut. Cei mici vor intîlni pe CS Buiucan, FC Bârlad si Academia Gheorghe Hagi.
Premiile totale puse la bătaie de organizatori depăşesc suma de 10.000 de euro. Fiecare echipă va primi diplomă de participare, iar cele clasate pe locurile fruntaşe se aleg cu cupe, replici ale trofeului Champions League, medalii şi materiale sportive. Jocurile vor incepe miercuri 10 august la orele 8.00 iar rezultatele in timp real vor fi afisate pe pagina web a turneului.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro