Duminică, 02 Octombrie 2011

Două puncte mari obţinute de handbaliştii sătmăreni

Evalueaza
(0 voturi)
Echipa de handbal CSM Satu Mare a învins, sâmbătă, pe teren propriu, pe „U” Cluj cu scorul de 29-25, la pauză 15-11, într-unul din meciurile etapei a 5-a din Liga Naţională.

Sătmărenii au muncit mult pentru această victorie, care vine după semieşecul de acasă din partida cu CSM Ploieşti, urmat de înfrângerea suferită la Târgu Jiu. Succesul este pe deplin meritat şi în acelaşi timp de apreciat, având în vedere că formaţia din Cluj, în suferinţă de puncte, şi-a dorit de asemenea să câştige acest joc.
Meciul a stat sub semnul echilibrului până în min. 10, după care, de la scorul de 6-5, sătmărenii nu au mai cedat iniţiativa, fiind în permanenţă în avantaj, la 3 goluri în două rânduri, 10-7 şi 12-9, pentru ca până la pauză diferenţa să crească la 15-11. Nici în partea a doua lucrurile n-au stat altfel, cu elevii lui Palko şi Istrate în prim-plan, cu toate că oaspeţii s-au mai apropiat la 22-19 şi chiar la 25-23, însă pe final formaţia gazdă câştigă meritat cu scorul de 29-25, asta chiar dacă şi-a permis să irosească 4 aruncări de la 7m, faţă de două ale clujenilor, ambele apărate de Panazan. Victoria este a întregii echipe, dar putem spune că de la sătmăreni s-au remarcat îndeosebi Dinescu, Liberţ, Galan şi Vass.
Pentru CSM Satu Mare au jucat: Vass (18 intervenţii), Panazan (2x7m apărate) – Mateaş 3, Olah, Surducan 2, Munea 3, Liberţ 6, Tcaciuc, Sas 1, Mateş, Prskalo 1, Dinescu 9, Galan 4, Oşvat. De la oaspeţi cei mai eficienţi au fost Bondar 8 şi Mihai Bogdan 6.
În celelalte partide ale etapei a 5-a s-au înregistrat rezultatele: HCM Constanţa – Potaisa Turda 43-27; Dinamo Călăraşi – CSM Bucureşti 24-22; Ştiinţa Bacău – HC Reşiţa 36-26; Bucovina Suceava – HC Odorhei 34-34; Poli Timişoara – Steaua 28-15; CSM Ploieşti – Pandurii Tg. Jiu 21-24. În următoarea etapă CSM Satu Mare va juca în deplasare la Potaisa Turda.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro