În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Primăria Satu Mare şi Liceul cu Program Sportiv, la Satu Mare s-a desfăşurat în perioada 15-17 aprilie etapa finală de baschet fete gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Competiţia a fost câştigată de echipa Şcolii Ion Agârbiceanu Cluj (prof. Mioara Iurian), care a întrecut în finală pe LPS Alba cu scorul de 62-55. În finala mică, Şcoala 10 Botoşani a învins cu 73-54 pe LPS Galaţi, astfel fiind stabilite şi locurile 1-4. În continuare, pe locurile 5-8 s-au clasat: Colegiul Matei Basarab Vâlcea; Şc.30 Bucureşti; Şc. Oltea Doamna Oradea; Şc. Berthelot Ploieşti. Primele trei clasate au primit diplome, cupe şi premii în bani din partea organizatorilor reprezentaţi de inspectorul Petre Dumitru şi directorul LPS, Ionel Păcurariu. Înaintea festivităţii de premiere au avut loc şi două momente artistice prezentate de majoretele de la Şc.10 Satu Mare, pregătite de prof. Elvira Csik.
Organizatorii au acordat şi câteva premii speciale pentru sportivele care s-au remarcat în mod deosebit pe parcursul competiţiei, pe care le prezentăm în continuare: Cea mai tânără jucătoare – Micu Anamaria – Şc.30 Bucureşti; favorita publicului – Zamfir Adelina – Col. Info Vâlcea; coşgetera de 3 puncte – Roşoga Andra – Şc.30 Bucureşti; cea mai tehnică – Gherman Emilia – LPS Alba; cea mai de perspectivă – Potop Carmen – Şc.30 Bucureşti; coşgetera turneului – Cenan Paula – Şc. Agârbiceanu Cluj.
Locale
Politica
Duminică, 17 Aprilie 2011
Finala ONSS la baschet fete gimnaziu a fost câştigată de Şcoala Agârbiceanu Cluj
Organizată exemplar la Satu Mare
Afisat de 146 de ori
Publicat in
Sport
Login to post comments
Online
Avem 38 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










