Vineri, 28 Octombrie 2011

Fostul campion olimpic şi mondial Ştefan Rusu s-a întâlnit cu iubitorii luptelor din Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
La Clubul Faraon din Satu Mare a avut loc, joi seară, o întâlnire între iubitorii luptelor şi fostul mare campion olimpic, mondial şi european al României, Ştefan Rusu.

Acesta s-a remarcat şi a devenit cunoscut în toată lumea după ce a câştigat medaliile de aur şi de argint la cele trei Jocuri Olimpice la care a participat, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984.
Actualmente, fostul sportiv din Rădăuţi este antrenor la CSS 3 Steaua şi la CSM Bucovina Rădăuţi, unde se ocupă cu mare pasiune de pregătirea unor copii şi tineri dornici de înaltă performanţă. După cum a spus celor prezenţi joi la Faraon, a ajuns să practice luptele după ce i-a minţit pe părinţi că s-a înscris la dansuri populare. A realizat apoi, şi i-a fost recunoscut meritul, că s-a născut pentru acest sport, reuşind să câştige două medalii de argint la Jocurile Olimpice, Montreal 1976 şi Los Angeles 1984, iar la Moscova în 1980 a devenit campion olimpic. În anul 1990 s-a retras din sportul de performanţă, a fost apoi plecat timp de10 ani în Turcia, unde a pregătit luptători care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Mondiale, iar în 2000 s-a întors la Rădăuţi.
La întâlnirea de joi de la Clubul Faraon s-au depănat amintiri, iar printre cei prezenţi îi amintim pe Iosif Jula, Tudor Barbul, Feri Szabo, Gheorghe Ardelean, Nicolae Popan, Dacian Barbul, Gheorghe Sabău, Nicodin Morar şi Mircea Ofrim, alături de mulţi iubitori ai sportului şi de reprezentanţi ai presei locale, care au purtat un dialog foarte vesel cu maestrul Rusu. Întrebat fiind cum se descurcă în România cu costurile zilnice, Ştefan Rusu a răspuns sec: „ Am o rentă viageră, pentru care am luptat din greu, altfel nu m-aş descurca. Vreau totuşi să mai scot măcar un campion în ţara mea”.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro