Miercuri, 25 Mai 2011

FR Handbal împlineşte 75 de ani de la înfiinţare

Evalueaza
(0 voturi)
Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a declarat ieri că în luna august se vor disputa cele două Supercupe ale României, la masculin şi feminin, în timpul manifestărilor aniversare a 75 de ani de existenţă ai forului naţional.


“Sunt meciuri demonstrative, după cum se ştie, adică echipa câştigătoare nu beneficiază de loc în cupe europene. Dar înseamnă enorm pentru imaginea handbalului românesc şi contează şi pentru public să-şi revadă echipele favorite. Intenţionăm să organizăm la masculin în Constanţa, de unde este campioana HCM, respectiv în Râmnicu Vâlcea la feminin, fieful Oltchimului. Urmează, de asemenea, să decidem adversarele, care vor fi ori vicecampioanele, ori finalistele Cupei României”, a spus Gaţu.
Supercupele României s-au mai disputat în 2007, ambele trofee revenind campioanelor, HCM Constanţa şi Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Conducătorul FRH a mai precizat că vor avea loc mai multe manifestări în perioada 22-28 august. “Sunt programate simpozioane, demonstraţii de minihandbal ale echipelor de la Centrele Olimpice de Excelenţă, un meci de old-boys, dar şi unul cu adevărat emoţionant, la Sibiu, unde a avut loc primul meci de handbal din România”, a mai spus el.
Potrivit documentelor de acum 90 de ani (ziarul de limbă germană Siebenburgisch-Deutsches Tageblatt, numărul 14442), primul meci de handbal în 11 jucători, cu public, a avut loc la Sibiu, în 18 iunie 1921, pe Stadionul Central, între elevii Liceului Brukenthal şi elevele de la Liceul de Fete.
Ca for organizatoric, handbalul a intrat mai întâi, în 1933, alături de volei şi baschet, într-o federaţie comună. Trei ani mai târziu s-a consemnat naşterea actualei Federaţii Române de Handbal, de la înfiinţarea căreia se vor serba 75 de ani. În acelaşi an, handbalul este introdus ca probă olimpică, iar naţionala masculină a României participă la ediţia inaugurală a JO, cea de la Berlin, din 1936, ocupând locul 5.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro