Marţi, 13 Septembrie 2011

Fraţii Vonhaz de la ,,Dans Club `92”, locul III în concursul „Top Dance”

Evalueaza
(0 voturi)
La Baia Sprie a avut loc, duminică, prima ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Top Dance” la care au participat peste 200 de perechi.

Clubul sătmărean de dans sportiv ,, Dans Club `92” a participat la aceasta competiţie cu nouă perechi reuşind performanţă de a dansa tot nouă finale. Această competiţie este prima din şirul competiţiilor de toamnă care se vor desfăşura anul acesta.
Fraţii Erik şi Ingrid Vonhaz au demonstrat că îşi merită pe deplin promovarea în clasa C, ocupând locul III la Open Basic Standard la categoria de vârsta de 12-15 ani, lucru de remarcat având în vedere faptul că Erik are doar 12 ani, iar Ingrid doar 10 anişori, ei fiind cei mai tineri din competiţie. Una dintre cele mai plăcute surprize o reprezintă debutul perechii Andreica Andrei – Sabău Riana, care la categoria 4-7 ani precompetiţional din totalul de 14 perechi s-a calificat în finală la doar a doua participare. Tot la precompetiţional, categoria 10-11 ani, perechea Decsei David – Toma Patricia s-a clasat pe prima treaptă a podiumului, din 14 perechi.
La clasa E 6-11 ani, clubul a fost reprezentat de patru perechi, dintre care trei s-au clasat în finală. Astfel, locul I a fost ocupat de Mariţa Ciprian – Dan Anamaria, locul III l-au ocupat Ripan George – Istratii Arina, iar locul VI Ienuţaş Mihai – Ardelean Andrada. Tot la clasa E, categoria 16-35 ani, perechea Maktary Yassin – Pop Jurj Andra au dansat finala la Latino, ocupând locul V. La categoria Open Basic 6-11 ani, la Latino perechea Ripan George – Istratii Arina au ocupat locul V, iar la Standard, Mariţa Ciprian – Dan Anamaria au ocupat locul VI.
Sportivii sunt pregătiţi de antrenorii Ioan şi Gabriela Mergheş, iar de curând şi de fiica acestora, instructor Gabriela Mergheş. La Dans Club 92 au început noi cursuri pentru toate categoriile de vârstă. Înscrieri se pot face la tel. 0261.711.777, 0722.429.934, 0751.292.288 sau la sala de dans de la Cercul Militar de pe strada Petofi Sandor nr. 11 (la etaj).

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro