La această manifestare au fost invitaţi, pe lângă părinţi, bunici, fraţi şi surori ai sportivilor şi personalităţi de onoare ale comunităţii careiene: Eugen Kovács, primarul municipiului Carei; Andreas Witkowski, Rafael Mansurov, Delia Viland din partea ContiTech Fluid Automotive România SRL, apoi Diana Lupşica de la SC Ardealul SA; Papp Zsolt, Kovács Zoltán de la SC UNION GLASS SRL, Miculás Béla – S.C. MW TRADE SRL Bekö Tamás – City manager al oraşului Carei şi comisarul Dănuţ Ilie Coşarcă.
Preşedintele CS Karate Do Carei, dr. Fazekas Gheorghe Zoltan, a menţionat faptul că anul 2011 a fost un an greu, dar deosebit de prolific, reuşindu-se performanţe remarcabile, care ridică clubul pe scara ierarhică a sportului românesc, ceea ce se va vedea odată cu apariţia Anuarului Sportiv pe anul 2011. Din cadrul clubului, 27de sportivi au reuşit să urce pe podiumul de premiere, iar primii zece, conform punctajului realizat au fost: 1. Bartincki Attila-213 puncte, 2. Bács Máté-115, 3. Maurer Kristina-101, 4. Ernyi Kinga-93, 5. Knekht Vivien-70, 6. Ernyi Csaba-48, 7. Bartincki Yvette-37, 8. Abriham Amalia-37, 9. Fülöp Máté-33, 10. Cavaşi Kevin-31 de puncte.
Dintre invitaţi au luat cuvântul primarul Eugen Kovács, care i-a felicitat pe sportivi şi i-a asigurat de sprijin şi pe viitor, după posibilităţi şi în urma hotărârii Consiliului Local. Apoi, Rafael Mansurov a menţionat faptul că prin artele marţiale sportivii ajung la o dezvoltare personală aparte, dezvoltare care-i ajută apoi în viaţa de zi cu zi. Comisarul Dănuţ Ilie Coşarcă, fiind prezent şi în calitate de părinte, le-a mulţumit instructorilor pentru munca depusă, fără de care nu s-ar fi putut realiza aceste performanţe, atât pe plan sportiv cât şi pe plan educaţional.
În încheiere, dr. Fazekas Gheorghe Zoltan, în numele conducerii clubului şi al antrenorilor Dărăban Gheorghe, Bács Csaba, Fülöp Gábor şi Tămaş Ecaterina, le-a urat celor prezenţi Sărbători Fericite şi un călduros La Mulţi Ani.
Locale
Politica
Marţi, 27 Decembrie 2011
Închidere festivă a anului 2011 la CS Karate Do Carei
Clubul Sportiv Karate Do B.F.K.S. Carei a organizat înaintea Crăciunului festivitatea de închidere a anului 2011.
Login to post comments
Online
Avem 50 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










