Locale
Politica
Joi, 14 Aprilie 2011
Înfrângere neașteptată, dar finala se joacă!
Elevele lui Fleșeriu sunt obligate să câștige măcar un meci la Arad pentru a mai putea spera la titlu
ICIM Universitatea Vasile Goldiș Arad s-a impus miercuri seară, în meciul doi al finalei Diviziei A feminine de baschet, pe terenul propriu al echipei din Satu Mare, scor 65-61. Oaspetele au izbutit să învingă chiar și fără aportul a două jucătoare de bază, Cristina Ciocan și Monika Brosovszky, fiind accidentate după partida de marți seară.
Fetele noastre s-au văzut depășite miercuri seara de o trupă supermotivată a ICIM-ului în care au strălucit chiar fostele jucătoare de la CSM, Graham și Drăgoescu plus sătmăreanca Anita Meszaros care a avut iar o evoluție remarcabilă. Absențele lui Brosovszki și Ciocan din tabăra oaspetelor nu a adus deloc acel plus așteptat în jocul CSM-ului. Mehmedic a tras iar echipa-n spate, dar din păcate cele 21 puncte reușite de bosniacă n-au mai adus și victoria. Speriate parcă de șansa de a se apropia la un meci de titlu jucătoarele noastre au alternat momentele excelente cu ratări penibile sau momente de lipsă totală de inspirație, mai ales pe faza de atac.
Aradul a jucat agresiv, rezervele lui Nolan și-au făcut excelent treaba și pînă la urmă ICIM-ul a anulat avantajul terenului propriu luat de CSM la finalul sezonului regulat.
E 1-1 și următoarele două partide se joacă duminică și luni de la ora 18 la TVR 3. Oare putem bate și noi la Arad măcar o dată? Finala se joacă…!
Excursie la Arad pentru suporterii CSM-ului
Conducerea CSM-ului pune la dispoziția suporterilor un autocar pentru deplasarea , duminică, la Arad la meciul trei al finalei.
Plecarea e programată la ora 13 din fața Catedralei Romano-Catolice din Centrul Vechi. Informații despre excursie la organizatorul de competiții al CSM, Albi Kibedi- tel. 0744.517378.
Declarații la finalul partidei:
Dan Fleșeriu: ” Am încredere în fete că putem cîștiga la Arad. Chiar le-am spus la finalul meciului, în vestiar, că mergem să luăm titlul la ele acasă. Am pierdut pentru că n-am fost la fel de agresive ca și adversarele mai ales în apărare și am pățit-o la fel ca și în finala Cupei României. Ne-am crezut învingători înainte de meci și asta ne-a costat …am crezut că fără Moni și Cristina, arădencele nu ne vor pune probleme dar nu a fost așa. ”
Gabor Kereskenyi- președinte CA al CSM- ”Acest meci nu l-a cîștigat Aradul ci mai degrabă l-am pierdut noi. Consider că ne-a lipsit concentrarea la finalizare, dar trebuie să mergem mai departe cu capul sus și eu sînt optimist din fire și cred că putem bate la Arad măcar o dată.”
Peter Eles- manager CSM- ” Au fost mai bune azi , dar finala continuă. E 1-1 și nu s-a întîmplat nimic, doar ne-am pierdut avantajul terenului propriu, dar sînt convins că putem cîștiga la Arad deoarece echipele sînt apropiate valoric și orice se poate întîmpla. Poate că fetele au și obosit după efortul de marți, dar nu putem să le reproșăm nimic după un sezon ca acesta…”
Dan Moraru-director tehnic ICIM Arad- ”Sincer nu mă așteptam să cîștigăm acest meci , dar iată că lipsa lui Ciocan și a lui Brosovszki le-a motivat pe celelalte fete care au evoluat fantastic. Mai ales Drăgoescu și Graham, fostele jucătoare de la CSM. Finala nu e jucată mai ales că Moni nu va juca nici la Arad iar sătmărencele pot profita. Felicit suporterii ambelor echipe pentru atmosfera deosebită. Păcat că nu aveți o sală mai mare…”
Login to post comments
Online
Avem 51 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










