Marţi, 05 Iulie 2011

Jucătorii Olimpiei Satu Mare efectuează vizitele medicale

Evalueaza
(0 voturi)
Conducerea Clubului Olimpia Satu Mare i-a chemat la începutul acestei săptămâni pe toţi jucătorii care au luat parte la trialul organizat în urmă cu puţin timp, nu mai puţin de 45 la număr, pentru a efectua vizitele medicale.

În funcţie de rezultatul acestor analize se va şti pe cine se pot baza antrenorii Tibi Csik şi Lulu Dragomir pentru pregătirile de vară. Primul antrenament este anunţat pentru joi, cu începere de la ora 10:00, când va fi stabilit şi programul ulterior de pregătire pentru Liga a III-a. Mai mult ca sigur, pentru a proteja terenul Olimpiei, jucătorii vor fi duşi la Dorolţ şi pe Mobila pentru antrenamentele pe gazon.
Primul amical pe care îl va susţine echipa sătmăreană va avea loc pe 16 iulie, în compania celor de la FC Zalău, când vor fi folosiţi toţi jucătorii pe care conducerea îi are în vedere şi care ar putea rămâne la formaţia noastră, după care se va trage linie şi lotul va cuprinde, cel mai probabil, 22 de jucători cu care se va intra în cantonament.
În ceea ce priveşte transferurile posibile, s-ar putea regăsi la Olimpia jucătorii Zsiga şi Botoş, ambii de la Someşul Oar, doi fotbalişti care evoluează pe construcţie şi atac şi care pot face faţă cerinţelor din Liga a III-a. Despre alte mutări de jucători vom afla însă în perioada care urmează, dorinţa unanimă fiind aceea de a se pregăti exemplar pentru viitorul sezon.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro