Vineri, 02 Septembrie 2011

Marcel Tarţa este noul director al CS Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
La sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret din Bucureşti au avut loc în perioada 22 august – 1 septembrie concursurile pentru ocuparea funcţiilor vacante contractuale de conducere din cadrul cluburilor sportive din întreaga ţară.

Pentru postul de director al CS Satu Mare a candidat Marcel Tarţa, cel care a şi promovat examenul, astfel încât de la începutul acestei luni va prelua postul de director deţinut în ultimii doi ani şi jumătate de Gheorghe Sabo.
Marcel Tarţa a fost în perioada ianuarie – august 2010 director al Direcţiei Judeţene pentru Sport Satu Mare, fiind înlocuit în toamna anului trecut la conducerea DJS de Călin Gal, iar acesta la rândul lui de Florin Gal, nimeni altul decât fratele său. Marcel Tarţa va prelua săptămâna viitoare funcţia de director al CS Satu Mare de la Gheorghe Sabo, care până în 9 septembrie se află în concediul legal de odihnă.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro