Duminică, 01 Mai 2011

Meci decis la începutul reprizei secunde

Evalueaza
(0 voturi)
Pandurii Târgu Jiu – CSM Satu Mare 33-29 (20-17)
Handbaliştii sătmăreni au pierdut cu 29-33 în meciul disputat sâmbătă la Târgu Jiu în cadrul etapei a 22-a din Liga Naţională, victoria gazdelor fiind clară şi meritată, decisă mai ales în repriza secundă, în debutul părţii a doua, când cei de la CSM n-au reuşit să marcheze timp de 10 minute. Pandurii au început în forţă, au condus cu 4-0, după care elevii lui Palko şi Istrate au revenit la 4-3. S-a mers apoi cu goluri de ambele părţi până la 14-14, după care gorjenii se distanţează înainte de pauză şi merg la cabine cu un avantaj de trei goluri, 20-17.
În partea a doua cei de la CSM Satu Mare n-au reuşit să înscrie în primele zece minute, fapt ce a dus la distanţarea Energiei, în minutul 42 tabela arătând 26-18. Urmează o altă perioadă mai bună pentru oaspeţi, care se apropie la doar patru goluri, dar gazdele forţează din nou şi duc scorul la 32-25. Finalul este al sătmărenilor, care înscriu de patru ori consecutiv, dar ultima reuşită este tot a gazdelor, care consfinţeşte o victorie meritată a Pandurilor, scor final 33-29. În opinia tehnicienilor sătmăreni, arbitrii Stark şi Ştefan au permis jocul prea agresiv al gazdelor, uneori peste limita regulamentului.
CSM Satu Mare a jucat la Târgu Jiu în formula: Teremy (11 intervenţii), Panazan (5 intervenţii) – Mateaş 4 goluri, Olah, Surducan 5, Munea 2, Vizhbovsky 9, Liberţ 3, Savic, Varady 2, Şavlovschi, Timofte 4, Mateş, Bejinariu. Ai noştri au ratat două aruncări de la 7 m prin Timofte şi Şavlovschi şi au marcat una prin Mateaş. De la gazde cei mai eficienţi au fost Florea 9, Iacob 6 şi Giotoiu 6.
Declaraţii după meci:
Liviu Andrieş: ,,Sunt mulţumit de cele două puncte luate, dar pentru jocul prestat sunt mai puţin mulţumit. A fost un meci mai slab decât celelalte, ne-am grăbit să terminăm repede jocul şi nu ne-a ieşit. Totuşi, îi felicit pe băieţi pentru victorie şi, având în vedere că suntem la a patra victorie consecutivă, este un lucru extraordinar pentru moralul băieţilor şi pentru suporteri. Calculele spun că dacă vom învinge la Bacău şi apoi pe Reşiţa acasă, 90% vom fi calificaţi în cupele europene. Dar noi trebuie să o luăm meci după meci şi vom vedea ce se va întâmpla mai întâi la Bacău.”
Ioan Palko: ,,Ştiam că vom întâlni o echipă bună, au câştigat la Odorhei şi la Timişoara şi ne aşteptam la acest joc în viteză al lor, un joc pe alocuri foarte agresiv şi spun că arbitrii au permis acest lucru, au luat câteva mingi cu fault, lucru care, de obicei, se fluieră, dar gazdele au meritat victoria. Au condus şi la diferenţe mai mari. Eu sunt mulţumit cu acest rezultat. Ne-au surprins cu apărarea. Noi am fost destul de statici în prima repriză, dar în partea a doua am jucat mai bine şi pe fondul unor schimbări pe final scorul a devenit mai strâns. Dacă alţii arată a echipe de cupele europene de ce nu ar arăta şi Energia? Chiar dacă le-au plecat jucători, sunt o echipă frumoasă, închegată.”
În celelalte meciuri ale rundei a 22-a s-au înregistrat următoarele rezultate: Bucovina Suceava – HC Odorhei 30-27 (17-13); „U” Cluj – Minaur 35-29 (19-14); Dinamo Braşov – Poli Timişoara 27-28 (13-14); CSM Oradea – Ştiinţa Bacău (se joacă în 10 mai); Steaua – UCM Reşiţa 29-27(13-14), HCM Constanţa – CSM Bucureşti 37-28 (20-9). În următoarea etapă CSM Satu Mare va juca pe teren propriu miercuri, 4 mai, cu Dinamo Braşov.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro