Marţi, 07 Februarie 2012

Mulţi indisponibili în rândul handbaliştilor sătmăreni

Evalueaza
(0 voturi)
Echipa de handbal CSM Satu Mare, şi mai ales antrenorii Ioan Palko şi Nicolae Istrate, se confruntă cu tot mai multe problemele medicale în cadrul formaţiei noastre.

După ce Ghiţă Mateaş a fost operat de apendicită şi Silviu Surducan şi-a rupt un deget, fiind şi el supus unei intervenţii chirurgicale, a venit şi accidentarea lui Alex Galan din partida cu Timişoara, iar în jocul cu Constanţa a făcut entorsă şi Paul Sas. Dacă Galan şi-a reînceput antrenamentele, şi sperăm să fie apt pentru meciul cu CSM Bucureşti, despre Sas am aflat că face la Baia Mare un tratament cu acupunctură pentru a reveni cât mai repede pe teren, posibil chiar în etapa următoare. La toate acestea se mai adaugă şi viroza respiratorie contactată de Cristi Jurj, astfel încât pe post de inter dreapta va putea fi folosit, probabil, doar Prskalo în confruntarea de duminică.
Referitor la meciul de duminică, programat la sala LPS de la ora 17:00, FRH i-a delegat să arbitreze la Satu Mare pe Dordea – Zaulet din Sibiu – Vâlcea. Iniţial au fost desemnaţi craiovenii Barcan – Ciurea, însă conducerea CSM Satu Mare a făcut o adresă către FRH prin care a solicitat schimbarea brigăzii, asta după ce arbitrii din Dolj au avut prestaţii care au defavorizat vădit echipa noastră atât în meciul cu CSM Ploieşti din tur (22-22), cât şi în campionatul trecut cu HC Odorhei (33-33).
Programul complet al etapei a 15-a este: Poli Timişoara – Pandurii Tg. Jiu (astăzi, ora 17:00), HC Odorhei – CS Caraş Severin (astăzi, ora 18:00), Dinamo Călăraşi – Steaua Bucureşti (în 11.02), Ştiinţa Bacău – “U” Cluj (în 11.02.), CSM Satu Mare – CSM Bucureşti (în 12.02), HCM Constanţa – CSM Ploieşti (în 12.02.), Bucovina Suceava – Potaissa Turda (în 15.02.).

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro