Marţi, 19 Iulie 2011

Olimpia – Luceafărul Oradea în meci amical

Evalueaza
(0 voturi)
Miercuri, de la ora 10:00, la Valea lui Mihai
Echipa de fotbal Olimpia Satu Mare va disputa astăzi al doilea meci amical din programul de pregătire a noului sezon din Liga a III-a. Elevii pregătiţi de Tibi Csik, Lulu Dragomir şi Paul Levente vor întâlni echipa de ligă a II-a Luceafărul Oradea, meciul urmând a avea loc la Valea lui Mihai, cel mai probabil de la ora 10:00, asta în funcţie de momentul în care vor ajunge cele două echipe la stadion.
Antrenorii sătmăreni vor avea astfel din nou ocazia să testeze lotul lărgit pe care l-au format în urma trialului de la sfârşitul lunii iunie, când s-au adunat pe Olimpia aproape 50 de jucători. Ei s-ar putea decide după acest joc cu care dintre aceştia vor continua pregătirile, asta şi pentru că la finalul săptămânii vor participa la un turneu în Ungaria, la Hajduszoboszlo.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro