Marţi, 14 Iunie 2011

Piţurcă: În principiu am acceptat funcţia de selecţioner

Evalueaza
(0 voturi)
Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, că "în principiu" a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţionale şi că discuţiile cu şeful FRF vor fi finalizate miercuri.

"Am avut o discuţie cu preşedintele şi în general lucrurile sunt în regulă. Mâine dimineaţă, vom mai avea o nouă întâlnire ca să finalizăm discuţiile de astăzi. În principiu am acceptat. Nu a fost grea această decizie, pentru că mi-am dorit să revin la echipa naţională", a declarat Piţurcă la ieşirea de la Casa Fotbalului.

Tehnicianul a precizat că va avea alţi colaboratori dacă va fi instalat în funcţia de selecţioner al echipei naţionale.

"Iovan nu o să fie în staful tehnic, o să fie un alt staf. Mâine veţi afla mai multe detalii", a spus Piţurcă.

Luni, preşedintele FRF, Mircea Sandu, declarase că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federaţia va începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru preluarea postului de selecţioner.

Piţurcă îl va înlocui la prima reprezentativă pe Răzvan Lucescu, care a renunţat la funcţie, la 4 iunie, după meciul România - Bosnia-Herţegovina, scor 3-0, din preliminariile Euro-2012.

 Sursa: Mediafax

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro