Tribunalul a decis trimiterea în judecată a lui Calderon şi a altor 14 persoane, foşti colaboratori ai săi, pentru fraudă electorală în timpul campaniei din 2006. Fostului preşedinte madrilen i se impută cinci capete de acuzare, care i-ar putea aduce nouă ani de închisoare. Acuzaţiile sunt de “falsificarea de documente private în formă continuată”, “denunţ fals”, “simularea unui delict în formă continuată”, “mărturie falsă” şi “prezentarea de martori falşi”.
Potrivit deciziei de trimitere în judecată, “Calderon a organizat o echipă pentru a-şi atinge obiectivul, care nu era altul decât să obţină postul de preşedinte al clubului Real Madrid”. Calderon este acuzat că a falsificat votul prin corespondenţă ce a avut loc cu ocazia alegerilor pentru funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid în vara anului 2006. Potrivit probatoriului, Calderon a mărit fraudulos numărul de voturi prin corespondenţă în favoarea candidaturii sale şi a “umblat” la voturile principalului său adversar, Juan Miguel Villar Mir, pentru ca apoi să-l denunţe. Denunţul a fost făcut de procurorul Leticia Calderon, care este fiica lui Ramon Calderon.
Locale
Politica
Miercuri, 21 Decembrie 2011
Ramon Calderon, trimis în judecată pentru falsificarea alegerilor din 2006
Un tribunal din Madrid a decis, luni, trimiterea în judecată a fostului preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, sub acuzaţia că a falsificat voturile prin corespondenţă la alegerile ce au avut loc în 2006, în urma cărora a devenit conducătorul grupării spaniole, informează Marca.
Afisat de 88 de ori
Publicat in
Sport
Login to post comments
Online
Avem 73 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










