Miercuri, 21 Decembrie 2011

Sportivii de la CS Satu Mare au fost premiaţi de conducerea clubului

Evalueaza
(0 voturi)
În cadrul unei festivităţi care a avut loc, marţi, la sediul Clubului Sportiv Satu Mare conducerea instituţiei i-a premiat pe sportivii cu cele mai bune rezultate din 2011.

Ca şi în anii precedenţi, scrima ocupă primele locuri ca număr de medalii, atât la individual cât şi pe echipe. Directorul Marcel Tarţa, secondat de Gheorghe Sabo, au înmânat diplomele şi premiile în bani celor mai buni sportivi, unii dintre aceştia fiind recompensaţi cu bonuri valorice pentru indemnizaţie de efort. Iată care este ierarhia celor mai buni zece sportivi, dar şi a celorlalţi care au punctat în competiţiile din anul 2011:

1.Amalia Tătăran – spadă
2.Adrian Pop – spadă
3.Veres Greta – spadă
4.Arkosi Bertalan – spadă
5.Lorena Batfalschi – atletism
6.Teofil Moisuc – floretă
7.Bogdan Dascălu – floretă
8.Adrian Szilagyi – spadă
9.Stepper Evelin – spadă
10.Alex Ardelean – floretă

Trebuie specificat faptul că ocupanta primului loc în acest clasament, Amalia Tătăran, eleva antrenorului Csiszar Francisc, este şi sportiva judeţului în anul 2011. Au mai punctat, în următoarea ordine, alţi 16 sportivi, după cum urmează: Mureşan Ştefan, Cuteanu Bianca, Oros Bianca, Flucuş Sebastian, Fărcaş Cosmin, Trenea Caius, Maghiar Petra, Petrişor Evelin, Varga Anett, Mureşan Costică, Drăguşin Oana, Nagy Lehel, File Szabolcs, Balint Andrei, Kadar Andrei şi Marchiş Emanuel. Antrenorii secţiilor sportive de la CS Satu Mare sunt Csiszar Francisc, Nagy Lehel, Lengyel Eva, File Attila, Şuta Dan, Surducan Simona, Izsaki Arnold, Fulop Gheorghe, Achim Radu, Macarie Horea, Pop Emil, Barbul Tudor şi Szabo Francisc, care merită de asemenea felicitări pentru rezultatele sportivilor pe care îi pregătesc.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro