După ce anul acesta a ajuns în Liga a III-a, Olimpia Satu Mare a reuşit să urce până pe locul 1 al clasamentului. Parcursul ireproşabil de pe teren propriu (4 victorii din tot atâtea meciuri jucate) şi evoluţiile constant bune i-au adus pe sătmăreni până pe podium.
Antrenorul Tiberiu Csik este mulţumit de evoluţia elevilor săi şi speră să reuşească rezultate cât mai bune pe viitor: “Momentan suntem acolo în faţă, golaverajul nu este relevant după 8 etape. Suntem în grupul din frunte, iar pentru o nou-promovată spun că este un lucru bun.Nu mă aşteptăm să fim atât de sus, ci mai degrabă pe la mijlocul clasamentului.”
Chiar dacă pe teren propriu nu a cedat încă niciun punct, Olimpia a reuşit doar o victorie şi un egal în deplasare,din cele 4 jocuri disputate până în prezent. Fostul fundaş al Stelei consideră că acest parcurs se datorează şi lipsei de experienţă, dar are încredere că pe viitor lucrurile se vor schimba în bine şi la acest capitol: “Nu cred că avem evoluţii oscilante, ci doar rezultatele sunt aşa. Cauza este lipsă de experienţă, poate dacă aveam mai mulţi jucători experimentaţi, reuşeam să strângem mai multe puncte în deplasare, dar per total eu sunt mulţumit. Evoluţia jucătorilor creşte de la meci la meci şi asta îmi da speranţe.”
Olimpia nu are probleme de lot și va începe meciul în formula: Șuta-Moș, Sabău, Fl.Mureșan, Homorozan- Zsiga, Micaș, Villand, Gavrilescu- Marinaș, Feier.










